În imaginile difuzate de postul Russia Today, se pot vedea aproximativ mai mulţi bărbaţi în uniforme negre, cu banderole galbene pe un braţ. Unii dintre ei poartă iniţialele Berkut, în alfabetul ucrainean, vizibile clar pe spatele uniformei lor.
Berkut este unitatea specială antirevoltă a poliţiei ucrainene, cunoscută pentru brutalitate şi temută de către manifestanţi.
Imaginile nu permit însă să se stabilească asupra cui trag poliţiştii şi nu se precizează nici când au fost făcute.
Ministerul ucrainean de Interne a recunoscut că poliţiştii au folosit arme de foc în situaţii de „legitimă apărare”, iar guvernul îi acuză pe protestatari că au tras în forţele de securitate.
Confruntările violente dintre forţele de ordine şi manifestanţii antiguvernamentali de la Kiev au provocat ieri, conform jurnaliştilor prezenţi în capitala Ucrainei, zeci de morţi şi sute de răniţi în doar câteva ore. Informaţii neoficiale anunţau, ieri după-amiază, 100 de morţi, iar răniţii spitalizaţi sunt aproximativ 1.000.