Câteva apartamente din Câmpulung, Argeș,au fost transformate în bordeluri ilegale în care, sub controlul total al celor doi indivizi – unul în vârstă de 43 de ani, și unul de doar 15 ani – prestau mai multe fete racolate din oraș. Afacerea a intrat în vizorul oamenilor legii care, după un filaj temeinic,le-au salvat pe fetele transformate în sclave sexuale și i-au prins pe proxeneți. Din informațiile obținute de la clienți, dar și de la fetele obligate să se prostitueze, polițiștii de la Crimă Organizată au aflat că „peștii” au strâns, în mai puțin de două luni,aproximativ 10.000 de lei. Printre tinerele care au lucrat în bordelurile ilegale ale celor doi proxeneți a fost și o puștoiacă de numai 15 ani.”Peștele” cel mare, în vârstă de 43 de ani a fost arestat pentru 29 de zile,iar mai tânărul său „locotenent” e liber, dar nu are voie să iasă din țară.

Urmărește-ne pe Google News