Potrivit IPJ Gorj, poliţiștii s-au sesizat din oficiu în cazul pacientului din Târgu Jiu care fusese vaccinat cu Pfizer şi a primit la rapel o doză de ser Moderna.

„La data de 9 februarie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în cursul zilei de astăzi, un bărbat de 69 de ani, din municipiul Târgu Jiu, s-a prezentat la Centrul de vaccinare «Stadion Municipal» din municipiul Târgu Jiu, în vederea administrării celei de-a doua doze (rapel) a vaccinului contra COVID-19, iar cadrele medicale ar fi îndeplinit defectuos procedura de vaccinare, în sensul că i-ar fi administrat bărbatului o altă doză de vaccin decât cea administrată în primă fază”, anunţă IPJ Gorj.

„În cauză a fost întocmit dosar penal, polițiștii continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracţiunii de neglijență în serviciu”, mai transmit poliţiştii.

Unui pacient în vârstă de 69 de ani din Târgu Jiu i-a fost administrat, din greșeală, un vaccin Moderna la rapel, în ciuda faptului că la prima doză fusese imunizat cu ser de la Pfizer.

Comitetul pentru coordonarea campaniei de vaccinare a transmis marți seară că bărbatul nu a avut reacții adverse după administrarea rapelului cu Moderna. În prezent, bărbatul se simte bine, fiind sub monitorizare medicală și nu are nicio modificare a stării de sănătate, au declarat, pentru Libertatea, surse medicale.

 
 

Urmărește-ne pe Google News