Oamenii legii au descoperit cadavrul într-o stare avansată de putrefacţie, ceea ce a îngreunat identificarea victimei pe loc, deoarece singurele indicii au fost hainele, şi acelea deteriorate de intemperii, și câteva obiecte personale, printre care verigheta și cheile casei.

Poliţiştii au căutat mai întâi familiile care au reclamat dispariţii în ultima vreme și aşa au ajuns la rudele victimei găsită între stânci. Confirmarea a venit după ce cheile s-au potrivit la apartamentul celei dispărute, iar rudele au confirmat verigheta.

Astfel, s-a ajuns la concluzia că victima este Iulia Ciureanu, o braşoveancă amatoare de drumeţii montane. Femeia a fost văzută ultima dată în 29 iunie 2015 şi a fost dată dispărută imediat de soţul ei, anunță monitorulexpres.ro. Bărbatul le-a povestit poliţiştilor că Iulia a plecat de acasă la plimbare şi nu s-a mai întors. Din primele cercetări se pare că a fost vorba de un accident.

Sursa foto:  monitorulexpres.ro

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News