“Vrem salarii decente, ne vrem autoritatea înapoi!”, au strigat cât i-au ţinut plămânii, în faţa Parlamentului, cei aproape o mie de poliţişti veniţi din toată ţara. De pe o scenă ridicată în grabă sub stropii mari şi reci de ploaie, liderii sindicatului “Pro Lex” s-au întrecut în acuze la adresa ministrului David, pe care l-au numit “cel mai slab ministru de la Cuza până în zilele noastre” şi căruia i-au cerut demisia.
Poliţiştii mai vor mărirea lefurilor cu 30 la sută, dar şi plata orelor suplimentare. În plus, oamenii în uniformă au solicitat asigurări de viaţă plătite de stat, dar şi înăsprirea pedepselor pentru ultraj, argumentându- şi pretenţiile cu păţaniile unor colegi care au fost agresaţi în timpul serviciului. “Ne-am strâns aici, pe vremea asta, să ne cerem drepturile. Nu e normal să devenim străini la noi acasă sau să nu avem ce pune copiilor pe masă. Acesta e şi motivul pentru care mulţi dintre poliţişti pleacă din sistem. Aşa că trebuie să se ştie clar: nu suntem slugile ministrului David!”, a spus preşedintele “Pro Lex”, Vasile Lincu. La mitingul de sâmbătă au participat şi sindicaliştii de la Uniunea Sindicatelor Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual “Forţa Legii”.