Noul judecător din dosarul de corupție al fostului primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, a anunțat miercuri că la dosar există sesizarea secțoei de poliție la care fostul edil trebuia să se prezinte o dată pe săptămână conform condițiilor impuse prin controlul judiciar.

Despre această situație fostul primar a explicat pentru Libertatea.ro că nu a fost vreo problemă, în sensul sustragerii de la verificarea de rutină, ci că  fost grav bolnav în ziua respectivă, motiv pentru care a mers la secția de poliție la o zi după termenul la care trebuia să se prezinte conform programului stabilit.

„Mi-a fost rău. Trei zile nu m-am ridicat din pat. După aceea, m-am dus, am dat o declarație. Se poate întâmpla oricui. Nu este o problemă”, a spus Vanghelie, la ieșirea din Tribunal.

El a explicat totodată că, pentru neprezentarea la termenul stabilit, i s-a modificat măsura controlului în sensul că, de acum încolo va trebui să se prezinte de două ori pe săptămână în fața polițiștilor, respectiv în zilele de marți și vineri.

Referitor la sesizarea către instanță el a arătat că nu își face probleme, atâta vreme cât lipsa sa din fața polițiștilor nu a fost datorată vreunei intenții de sustragere.

 
 

Urmărește-ne pe Google News