Incidentul s-a petrecut acum două zile, când bătrânul a lovit o femeie de 74 de ani şi ameninţat o altă femeie, de 43 de ani.

„Poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Miercurea Nirajului au fost solicitaţi să intervină la un scandal aflat în desfăşurare la un imobil din Corunca. La fata locului, s-a stabilit identitatea persoanei implicate, fiind vorba de un bărbat, de 72 de ani, din localitatea Corunca, care, la vederea echipajului, a început să se manifeste violent şi să arunce cu diferite obiecte”, au spus polițiștii.

„Având în vedere starea de agresivitate manifestată de cel în cauză, au fost executate 3 focuri de armă, cu alice de cauciuc, în zona membrelor inferioare, luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale Mureş imobilizând bărbatul în cauză”, se mai arată în comunicat.

Bătrânul a fost dus la spital și a fost internat la psihiatrie.

Urmărește-ne pe Google News