Cu chiu cu vai, IPJ Arad a acceptat ajutorul mass media şi a trimis câteva poze cu cei doi suspecţi pentru spargerea unor bancomate, în speranţa că o să îi recunoască cineva.
Tânăra din imagine si bărbatul care o însoţeşte sunt bănuiţi de comiterea a peste 10 furturi din bancomate aparţinând mai multor unităţi bancare, de pe raza municipiului Arad. Jurnaliştii au solicitat imagini cu suspecţii, însa IPJ a anunţat că acest lucru nu se poate realiza, astfel că au trecut câteva săptămâni, iar spargătorii nu au fost prinşi sau identificaţi.
Aşa că, după ce mai multe săptămâni au fost neputincioşi în faţa acestui caz, politiştii arădeni solicită acum ajutorul populaţiei pentru a prinde pe cei doi suspecţi care ar fi spart mai multe bancomate din centrul oraşului. IPJ Arad solicită tuturor persoanelor care deţin informaţii care să conducă la depistarea celor care apar în imagine să sune de îndată la apelul unic de urgenţă 112 sau să se adreseze celei mai apropiate secţii de poliţie.