Ofițerul DGA a dat și examene, iar timp de lună a fost, sub acoperire, șofer de TIR pentru o firmă de transporturi. Apoi, el a făcut curse externe pentru a vedea cum acționează vameșii.
În cadrul anchetei, 6 agenți ai Poliției de Frontieră Borș au fost reținuți, la începutul lunii decembrie, după mai multe percheziții la gheretele vameșilor. Ulterior, cinci dintre agenții au fost plasați în arest la domiciliu, în timp ce al șaselea se află sub control judiciar.
Potrivit comunicatului oficial al procurorilor, în cazul tuturor acuzația a fost de luare de mită. Anchetatorii susțin că cei șase polițiști cereau mită între 50 de lei și 100 de euro de la șoferii de TIR ca să nu le verifice documentele sau să-i strecoare în fața altor transportatori, ca să le reducă timpii de așteptare.
În plus, cei șase polițiști nici nu înregistrau eventualii pasageri care ar fi trebuit să intre în carantină, la revenirea în țară.
Ancheta a început anul trecut, în urma unei sesizări din oficiu a ofiţerilor Serviciului Judeţean Bihor al DGA şi a unor denunţuri înregistrate la Parchetul Bihor.