Soția lui a alertat autoritățile, spunându-le că bărbatul a lăsat un bilet de adio scris pe un carton, prin care își cerea iertare pentru gestul pe care avea de gând să-l comită, a notat curier.ro.

Se pare că omul se lupta de câțiva ani cu o boală necruțătoare, motiv pentru care ar fi intrat în depresie.

Poliţiştii au pornit în căutarea celui dispărut, cerând sprijin şi pompierilor. Bărbatul a fost căutat cu ajutorul unui câine de urmă.

Un câine i-a găsit obiectele personale pe malul apei

Animalul i-a dus pe salvatori pe malul canalului de fugă la aproximativ 500 de metri distanţă de casa bărbatului.

Pe mal, au fost găsite mai multe obiecte personale ale acestuia: o sticlă de apă (fără de care nu pleca), pachetul de ţigări un chibrit şi o plasă.

De acolo a pornit suspiciunea că bărbatul s-ar fi sinucis aruncându-se în apă, mai ales că, pe plăcile de pe marginea canalului se vedeau urme. Astfel, pompierii, cu ajutorul unei bărci au început să caute în apă. 

El locuia cu soţia, fiica şi fiul lui în Anglia. O dată la trei luni, venea în ţară pentru a merge la psihilog.

Costică Lixandru ajunsese la Băiculeşti la sfârşitul săptămânii trecute, împreună cu soţia şi fiul. El trebuia să ajungă la psiholog luni dimineață, dar atunci a dispărut.


AUDIO: Claudia Nicolae, fosta consilieră a lui Carmen Dan și acum director la Agerpres, a mințit! Publicăm înregistrarea convorbirii telefonice care arată că demonstranții din 10 august au fost urmăriți de Guvern!

 
 

Urmărește-ne pe Google News