În urma descinderilor au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe înscrisuri, bani, terminale mobile şi o armă neletală, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița.
Cei doi sunt suspectați că, în perioada 2008-2019, ar fi împrumutat bani unor persoane din Băleni şi din localităţile limitrofe şi le-ar fi perceput dobânzi fără a fi autorizaţi în acest sens.
„După audieri, faţă de cei doi bărbaţi a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore”
IPJ Dâmboviţa:
De asemenea, o femeie din aceeaşi localitate este cercetată de poliţişti pentru comiterea infracţiunii de complicitate la camătă după ce, în perioada 2015-2019, ar fi primit bani de la mai multe persoane, prin intermediul unor instituţii de transfer bancar monetar, pe care bănuiţii le-au acordat ca împrumuturi cu dobânzi.
Astăzi, cei doi bărbați vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte cu propunere de arestare preventivă pentru 3 de zile.
La percheziții, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au fost sprijiniţi de luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale şi criminalişti, dar au beneficiat și de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
FOTO: targovistenews.ro