Cei patru polițiști sunt acuzați că au bătut un șofer, care a refuzat să oprească la semnalele unui polițist și l-a acroșat cu oglinda, având nevoie de îngrijiri medicale. La scurt timp, şoferul a fost prins de Brigada de Intervenţii Rapide şi reţinut pentru 24 de ore.
În timp ce se afla în arest, şoferul a acuzat faptul că se simte rău şi a fost transferat de urgenţă la spital. În urma controalelor, medicii au constatat că suferise mai multe lovituri puternice, avea coaste rupte şi a fost supus unor intervenţii chirurgicale. În acest moment, el se află în stare critică, internat în spital.
Parchetul s-a sesizat şi a deschis un dosar penal pe numele celor 4 agenţi de poliţie, pentru tentativă de omor şi tortură.
Inițial, polițiștii au fost reținuți pentru 24 de ore, iar ulterior judecătorii Tribunalului Gorj au admis cererea procurorului privind arestarea preventivă a celor patru polițiști de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Gorj. Măsura poate fi contestată cu apel.
Corpul de control la IPJ Gorj
Între timp, Lucian Bode, ministrul de Interne, a anunțat, vineri, că, a cerut şefului Poliţiei Române să trimită Corpul de control al IGPR la IPJ Gorj.
Cel mai probabil verificările vor începe luni.
„Am solicitat şefului Poliţiei Române să trimită Corpul de control al IGPR pentru a verifica actul de management de la IPJ Gorj, modul în care au planificat misiunile şi modul în care se achită de obligaţiile de serviciu toate structurile din IPJ Gorj”, a declarat, vineri, ministrul de Interne.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!