Mai multe percheziții au loc în această dimineață, în București, dar și în județele Călărași și Dâmbovița, într-un dosar de înșelăciune.

Aproape 100 de persoane sunt acuzate că au folosit documente false pentru a solicita ajutor financiar din partea Agenției de Plăți și Inspecție Socială.

„Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că în perioada martie 2020-prezent, 99 de persoane ar fi folosit documente falsificate, solicitând  și primind din partea Agenției de Plăți și Inspecție Socială indemnizații destinate sprijinirii salariaților în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS COV 2, în valoare de 4.500 de lei/ lună”, se arată în comunicatul transmis joi dimineața de Poliția Capitalei.

Surse din anchetă au afirmat pentru Libertatea că printre persoanele vizate de percheziții se numără mai mulți cântăreți de muzică de petrecere și lăutari, precum Toni Ialomițeanu, frații Cocoș și Silvian Voicu, fratele lui Dan Bursuc.

Artiștii au declarat în acte că nu au venituri și au depus documentele la
Agenția de Plăti și Inspecție Socială pentru a primi indemnizații.

Prejudiciul total se ridică la suma de 1.500.000 de lei (aproximativ 300.000 de euro). Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

 
 

Urmărește-ne pe Google News