Potrivit ordinului judecătoresc, bărbatul fusese evacuat din 4 iunie din casa unde locuia cu fiica lui și avea restricția de a se apropia de ea la mai puțin de 100 de metri. Băut însă, s-a dus la fosta lui locuință și a provocat scandal, au comunicat polițiștii, într-un comunicat citat de Agerpres.

„Poliţia Municipiului Giurgiu a fost
sesizată de către o femeie cu privire la faptul că tatăl său se
află la domiciliul ei şi face scandal. În baza sesizării,
poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, ocazie cu care a fost
stabilit faptul că bărbatul în vârstă de 60 de ani, aflându-se
sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a deplasat la locuinţa
fiicei sale, pe motiv că doreşte să îşi ia anumite bunuri de
acolo şi i-a adresat cuvinte şi expresii jignitoare” au constatat
agenții ajunși la fața locului.

Polițiștii au deschis dosarul penal
după ce au stabilit clar ce obligații încălcase bărbatul de 60
de ani.

„În urma verificărilor a fost constatat faptul că, la data de 4 iunie, Judecătoria Giurgiu a emis un ordin de protecţie pe numele bărbatului de 60 de ani, din municipiul Giurgiu, iar acesta avea obligaţia de a păstra o distanţă minimă de 100 de metri faţă de fiica sa şi locuinţa acesteia şi fusese dispusă şi evacuarea temporară a acestuia din imobil”, se arată într-un comunicat de presă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News