Atacurile dure lansate de Marcel Vela privind salariile agenților de la Poliția Locală și abuzuri făcute de aceștia au urmări neașteptate, scrie Gândul.ro
Polițiștii locali anunță că intră în grevă japoneză, începând de miercuri până vineri, după ce „ministrul Marcel Vela a declanşat o campanie ȋmpotriva categoriei profesionale a politiştilor locali, prin declaraţii mincinoase şi denigratoare”, anunță, marți, Sindicatul Pro Lex.
Sindicaliștii spun că, într-un interviu publicat online, ministrul de interne a declarat că „şi acum avem probleme cu Poliţia Locală, care amendează, care face unele abuzuri şi nu respectă toate prevederile ordonanţelor ȋn litera şi spiritul fiecărei ordonanţe”.
„Ulterior, ȋntr-un alt interviu, a făcut comparaţie ȋntre salariul unui poliţist local din Timişoara cu cel al unui poliţist din Poliţia Română, afirmând lucruri nereale, mincinoase. Față de aceste declarații mincinoase, Sindicatul Naţional Pro Lex, organizaţie sindicală ce reprezentă aprox. 70% dintre polițiștii locali, a decis să organizeze acţiuni de protest la nivel naţional”, arată sursa citată.
Astfel, polițiștii locali vor purta o banderolă albă la uniforma de serviciu, ȋn zilele de miercuri, joi şi vineri.
„Asemenea polițiștilor din Poliția Română, și polițiștii locali s-au aflat în prima linie în lupta contra răspândirii virusului SARS-CoV-2, ȋndeplinind aceleaşi tipuri de misiuni ca şi poliţiştii, sub coordonarea structurilor de poliţie şi chiar ȋn echipe mixte. Spre deosebire de toţi poliţiştii şi militarii, poliţiştii locali nu au primit şi nu primesc spor pentru munca prestată ȋn repausul săptămânal şi sărbătorile legale şi nici compensare cu timp liber corespunzător. Am sesizat dlui ministru Vela această discriminare, ȋnsă a ignorat-o, deşi Directiva CEDO 2000/78/CE prevede faptul că oameni aflaţi ȋn situaţii similare beneficiază de aceleaşi drepturi”, subliniază sindicaliștii.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro