sectorul 2 al Capitalei a fost reperata undeva in Pipera, in judetul Ilfov. Cum soferului autoturismului nici prin cap nu i-a trecut sa opreasca, politistii s-au lansat intr-o urmarire nebuneasca. Dupa o cursa de 30 de kilometri, in timpul careia doi din cei trei politisti ai echipajului au tras 28 de cartuse, masina hotilor – care a rulat cu pneurile explodate – a fost blocata in cartierul Bucurestii Noi. Acolo, cu ajutorul a inca sase echipaje chemate in ajutor, au fost prinsi trei din infractori: Pericle Nicolae Goangea, de 22 de ani, liberat din puscarie cu numai o zi inainte, Adrian Gusatu si Nicolae Ciortan, in varsta de 24 de ani si, respectiv, 22 de ani, ambii spargatori. Un al patrulea individ, inca neidentificat, a reusit sa scape din incercuire.
Gusatu a fost chiar protagonistul unei lupte purtate cu un politist pe acoperisul unei case din zona, unde se refugiase. Omul legii si banditul s-au prabusit de la inaltime in curtea imobilului fara ca nici unul dintre ei sa fie ranit. Dintre cei prinsi, numai Gusatu a fost arestat pentru furtul masinii – o Dacia Break (B 27 KMP) – si pentru conducere fara permis. Cel de-al patrulea infractor e cautat.
Opt gloante au fost trase dupa soferul baut
Incidentul in care a fost implicat Marian Radu, in varsta de 27 de ani, celalalt sofer care i-a facut pe politisti sa scoata armele din tocuri, s-a consumat tot in miez de noapte, intre comunele Chiajna si Dragomiresti, din judetul Ilfov. Speriat ca s-ar putea alege cu dosar penal pentru ca s-a urcat beat la volan, Radu, din comuna Chiajna, Ilfov, a apasat si mai tare pedala de acceleratie atunci cand i-a vazut pe politisti. A fost oprit la scurt timp, dar numai dupa ce opt cartuse s-au infipt in cauciucurile autoturismului, in care se mai aflau trei fete cu varste curprinse intre 15 si 17 ani. Acum, el risca o pedeapsa cu inchisoarea de pana la cinci ani.