„Sindicatele din poliție au solicitat în primul rând aplicarea integrală a Legii 153, lucru care se va întâmpla în prima etapă aplicând legea începând cu 1 iunie pentru tot ce înseamnă drepturi salariale, solde de grad și, după rectificare, acordarea acelor sporuri care sunt cuprinse în Legea 153”, a transmis Lucian Bode.

La rândul său, sindicatul Europol a publicat informații despre întâlnirea cu ministrul de interne, în urma protestului organizat marți, 30 mai.

„Lucian Bode ne-a lansat invitația de a intra la discuții în minister de la ora 13.00, unde a invitat și reprezentanții FSNPPC. Din preambulul prezentării, ministrul Bode a precizat că oferta pe care o pune pe masă este agreată de primul ministru și de coaliție. Este vorba despre acordarea ultimei tranșe restante din valoarea salariului prevăzut în grila din Legea 153/2017”, a transmis sindicatul Europol.

Potrivit Europol, noile creșteri salariale se vor face simțite la salariul pe luna august și vor însuma, în medie, 374 de lei.

FOTO: Hepta

Urmărește-ne pe Google News