Modificările din noul Cod Penal le dau de furcă poliţiştilor care se văd acum cu mâinile legate. Şi asta pentru că din lege au dispărut anumite prevederi. Astfel, mai nou, persoanele care deţin un cuţit atunci când merg pe stradă nu mai pot fi trase la răspundere.
“Ne putem trezi cu o avalanşă de agresiuni din partea celor care au la ei arme albe. Nu-i mai putem nici măcar amenda. Singurele excepţii sunt atunci când sunt prinşi la mitinguri, competiţii sportive sau în mijloacele de transport în comun. Înainte, persoanele care erau prinse cu astfel de obiecte asupra lor erau cercetate pentru port ilegal de armă albă”, ne-au declarat surse judiciare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News