Sindicatul Polițiștilor Europeni, Europol, a transmis un comunicat în care susțin că ”Pornind de la tragicul eveniment de la IPJ Timiş, unde colegul nostru, Cristian Amariei, a fost împuşcat de către o persoană care a fost ‘dată în urmărire pe un grup de Whatsapp de către un ofiţer de la nivelul unităţii şi până la situaţii în care poliţiştii primesc ‘ordine pe asemenea aplicaţii, au existat nenumărate polemici pe marginea legalităţii utilizării acestor mijloace de comunicare”.

Ca urmare a acestor discuții, în cadrul Inspectoratului General
al Poliției Române a fost dat un ordin prin care a fost interzisă utilizarea ”utilizarea
echipamentelor de telecomunicații mobile (smartphone, tablete, etc) și a
aplicațiilor informatice (Facebook Messenger, Whatsapp, Smapchat, etc) pentru
transmiterea informațiilor conexe activității de poliție”.

Sindicaliștii susțin, însă, că ”În realitate vorbim despre o
nevoie de comunicare operativă, pe care poliţiştii au suplinit-o prin diverse
aplicaţii, tocmai pentru incapacitatea instituţiei de a oferi mijloace
flexibile şi eficiente de schimb a informaţiilor şi a datelor operative cu care
lucrăm”, scrie Europol.

În documentul IGPR se arată că această decizie a fost luată
deoarece „la nivelul Poliţiei Române au fost identificate mai multe
vulnerabilităţi generate de nerespectarea normelor de protecţie a informaţiilor
clasificate (…) care au dus la compromiterea informaţiilor clasificate sau a
unor informaţii cu specific poliţienesc”.

Potrivit documentului, „încălcarea acestor norme duce la
producerea unor incidente de securitate şi constituie un element de
incompatibilitate pentru accesul personalului Poliţiei Române la informaţiile
clasificate, având drept consecinţă retragerea autorizaţiei de acces la astfel
de informaţii”.

De asemenea, aceștia susțin că în documentul intern „este
vorba despre încălcarea prevederilor HG 585/2002 pentru aprobarea Standardelor
naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate, ceea ce poate conduce la
măsura retragerii autorizaţiei de informaţii clasificate. Iar după cum bine
ştim, în lipsa acestei autorizaţii, poliţiştii sunt puşi la dispoziţia unităţii
şi pot chiar să ajungă în situaţia de a li se înceta raporturile de serviciu”.

Sindicaliştii mai precizează că datele cu caracter personal
ale persoanelor cu care poliţiştii intră în contact sunt interzise a fi
prelucrate şi distribuite prin intermediul acestor aplicaţii, „tocmai pentru că
Regulamentul general pentru protecţia datelor cu caracter personal (GDPR)
interzice asemenea operaţiuni”.

În concluzie, Sindicatul Europol spune că „Din păcate, deşi
suntem în anul 2019, instituţia poliţiei încă a rămas ancorată în trecutul ei,
în timp ce infractorii sunt din ce în ce mai specializaţi şi mai bine dotaţi.
În continuare îi cerem poliţistului să prindă infractori cu mapa sub braţ şi cu
logistică depăşită moral”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News