UPDATE ora 17:13: Polițistul care a provocat accidentul mortal va fi cercetat în libertate. El a fost pus sub control judiciar pentru 60 zile, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 – Bucureşti pentru Libertatea.

Agentul de poliție este acuzat de „săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă”, anunță instituția într-un comunicat.

***

Polițistul nu a acordat „prioritate victimei și a accidentat-o, provocându-i leziuni traumatice ce au cauzat decesul imediat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului Sectorului 1, Călin Radu, într-o declarație de presă.

„Facem precizarea că victima minoră era angajată în traversarea carosabilului pe trecerea de pietoni”, a continuat acesta.

Polițistul care a provocat accidentul teribil din sectorul 1 al Capitalei, în urma căruia o fetiță de 11 ani și-a pierdut viața, a fost audiat azi de procurori. La această oră, aceștia urmează să decidă ce măsuri vor lua în cazul agentului.

Mărturiile martorilor au fost și ele confirmate de procuror: polițistul circula fără semnalele acustice pornite, dar și cu o viteză mai mare decât limita din zonă. O expertiză va stabili însă viteza exactă.

„S-a reținut că nu au fost respectate prevederile din Ordonanța de Urgență, s-a stabilit că nu a respectat regimul de viteză în zona respectivă, s-a dispus efectuarea unei expertize pentru a se stabili viteza pe care o avea”, a mai spus Călin Radu.

Procurorul a mai spus că agentul este suspect în dosarul de ucidere din culpă și că i-au fost aduse la cunoștință acuzațiile.

 
 

Urmărește-ne pe Google News