Agentul principal Costel Adrian Anton a fost inculpat pentru luare de mită, folosire abuzivă a funcției în scop sexual și abuz în serviciu.

Pentru primele două infracțiuni, el a fost condamnat de instanța de fond la 2 ani, 9 luni și 10 zile de închisoare cu suspendare, însă instanța de apel a majorat pedeapsa miercuri, 4 noiembrie, la 3 ani de închisoare, menținând suspendarea. Pentru a treia acuzație a fost achitat.

Comisarul Ilie Cristian Filip, detașat și el la Covasna, a fost inculpat pentru luare de mită și a primit 2 ani de închisoare cu suspendare, în timp ce doi instructori auto din Sfântu Gheorghe, Gabor Koter şi Lazlo Elemer Gal, au primit pedepse mai mici, tot cu suspendare, la fel ca şase mituitori.

Instanţa a mai dispus anularea unui număr de 14 permise de conducere obţinute în mod fraudulos.

Favoruri sexuale și bani contra permise

În cazul polițistului Adrian Anton, ancheta a scos la iveală că una dintre candidate a acceptat să întrețină cu el relații sexuale, pentru ca acesta să-i completeze chestionarul. DNA Brașov nu a precizat însă câte favoruri sexuale au fost necesare pentru un chestionar completat corect. După ancheta procurorilor însă, permisul a fost anulat.

Din interceptările de la dosar, reiese că agentul a fost certat de un superior, care l-a sfătuit “să nu se atingă de femeile măritate”.

Rezultate finale BEC alegeri prezidentiale, 4 mai. George Simion și Nicușor Dan în turul 2 pe 18 mai
Recomandări
Rezultate finale BEC alegeri prezidentiale, 4 mai. George Simion și Nicușor Dan în turul 2 pe 18 mai

“Să nu fii sălbatic, cum eşti tu de obicei!… Ai văzut tu ieri, ţi-a plăcut şi nu ştiu ce şi… hai să-i fac un bine. (…) Am întrebat ca să nu dăm… cu alţii probleme şi… să vină vreun cuţit în tine sau vreo alică de puşcă!”, i-a spus acesta.

Tot ancheta a dezvăluit că polițiștii pretindeau mese la restaurant și bani la plic pentru a ajuta candidații să promoveze examenul de permis, sumele fiind cuprinse între 100 de lei și 1.000 de euro.

Poliţistul Anton mai are un dosar penal, fiind trimis în judecată tot pentru luare de mită, procesul fiind în primă instanţă. Dacă va fi găsit vinovat, este posibil ca sentinţa să fie una cu executare, deoarece are antecedente.

Vezi rezultate alegeri prezidențiale, turul 1 – 4 mai 2025, conform BEC!

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Prima femeie care a candidat în România la alegerile prezidențiale: "De ce nu te întorci la cratiță?"
Viva.ro
Prima femeie care a candidat în România la alegerile prezidențiale: "De ce nu te întorci la cratiță?"
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Una dintre cele mai frumoase actrițe românce strălucește într-un celebru serial britanic
Adevarul.ro
Una dintre cele mai frumoase actrițe românce strălucește într-un celebru serial britanic
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Elle.ro
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Rezultate exit-poll alegeri prezidenţiale 2025. CURS: George Simion - 33%; Crin Antonescu - 23%; Nicuşor Dan - 21%; AVANGARDE: Nicuşor Dan şi Crin Antonescu, la egalitate
Observatornews.ro
Rezultate exit-poll alegeri prezidenţiale 2025. CURS: George Simion - 33%; Crin Antonescu - 23%; Nicuşor Dan - 21%; AVANGARDE: Nicuşor Dan şi Crin Antonescu, la egalitate
Horoscop 5 mai 2025. Fecioarele au parte de inspirație astăzi, dar ca să o poată folosi, vor avea nevoie și de mai multă stăpânire de sine
HOROSCOP
Horoscop 5 mai 2025. Fecioarele au parte de inspirație astăzi, dar ca să o poată folosi, vor avea nevoie și de mai multă stăpânire de sine

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI