Agentul Mihai Vizitiu, care l-a împușcat în cap pe Adrian Alexandru Munteanu, un tânăr de 26 de ani, din comuna vasluiană Pușcași, care s-ar fi opus încătușării, va fi cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, potrivit Poliției Române.

„Astăzi, 16 martie, la nivelul IPJ Vaslui s-a primit ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale, față de polițistul implicat în evenimentul de ieri (n.r.  joi). Acesta este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. De asemenea, polițistul a fost pus la dispoziție, până la finalizarea cercetărilor”, precizează Poliția Română.

Poliția Județeană Vaslui a declanșat, vineri, o anchetă internă în cazul polițistului care a împușcat mortal un șofer în Zona Industrială a municipiului Vaslui. Cercetările vor fi desfășurate de către Compartimentul Cadre Interne din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.

„Ancheta vizează, printre altele, împrejurările în care s-a folosit armamentul din dotare. Deocamdată, ca o primă măsură, agentul a fost pus la dispoziția șefului IPJ până la finalizarea cercetărilor”, a declarat, vineri, pentru Libertatea purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Silvia Manta.

Potrivit primelor informații oferite de polițiști, joi după-amiază, șoferul a fost blocat în trafic, ulterior acesta fugind de lângă mașină.

Bărbatul ar fi fost somat să se oprească, iar în acest sens polițistul ar fi tras un foc în aer. Șoferul ar fi fost prins și, în timp ce se încerca încătușarea sa, arma s-ar fi descărcat accidental, susține Silvia Manta, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui.

Polițiștii vasluieni l-au depistat în trafic după ce ar fi primit informații că tânărul conduce o mașină în Zona Industrială din municipiul Vaslui. Astăzi, bărbatul s-ar fi aflat la volanul unei mașini fără permis de conducere.

Polițistul care l-a împușcat în cap pe tânărul de 27 ani se numește Mihai Vizitiu și este agent în cadrul Biroului de Poliție Rutieră Vaslui.

Șoferul împușcat în cap era cercetat în mai multe dosare penale pe linie rutieră. Deși bărbatul a fost supus manevrelor de resuscitare de către echipajele medicale sosite la fața locului, acesta nu a mai putut fi salvat.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News