Polițistul Cristian Amariei, omorât în misiune, a fost înmormântat la Recaș.
Polițistul Cristian Amariei, care a fost ucis în misiune de un urmărit internațional, a fost înmormântat, joi, cu onoruri militare, în localitatea Recaș. Peste 1.000 de oameni, printre care și șeful Poliției Române, l-au condus pe ultimul drum pe agentul căzut la datorie.
Învelit în tricolor, Cristian Amariei a fost purtat pe brațe de colegii săi care au oficiat un ceremonial militar în memoria sa, scrie Opinia Timișoarei. Polițistul căzut la datorie a fost înaintat în grad de subinspector de Poliție post-mortem și a fost decorat cu Emblema de Onoare pentru merite deosebite în slujba comunității.
În timpul slujbei de înmormântare, unei polițiste i s-a făcut rău. Femeia a fost ajutată de colegii ei să ajungă până la ambulanță, unde un echipaj medical i-a acordat primul ajutor, notează Mediafax.
La înmormântarea polițistului Cristian Amariei au participat peste 1.000 de oameni, poliţişti, jandarmi, angajaţi ai Poliţiei de Frontieră, penitenciarului, dar şi luptări din trupele speciale.
La funeralii a luat parte și Ioan Buda, șeful Poliției Române.
Potrivit Opinia Timișoarei, Mitropolitul Banatului nu și-a putut stăpâni lacrimile, avându-l alături pe unul dintre copiii polițistului. IPS Ioan a spus că îi roagă pe polițiști „să-i ducă celui care l-a împușcat o fotografie de la înmormântare pentru ca acesta să vadă că nu a ucis doar un om, ci a rănit sute, chiar mii de oameni”.