Învelit în tricolor, Cristian Amariei a fost purtat pe brațe de colegii săi care au oficiat un ceremonial militar în memoria sa, scrie Opinia Timișoarei. Polițistul căzut la datorie a fost înaintat în grad de subinspector de Poliție post-mortem și a fost decorat cu Emblema de Onoare pentru merite deosebite în slujba comunității.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

În timpul slujbei de înmormântare, unei polițiste i s-a făcut rău. Femeia a fost ajutată de colegii ei să ajungă până la ambulanță, unde un echipaj medical i-a acordat primul ajutor, notează Mediafax.

La înmormântarea polițistului Cristian Amariei au participat peste 1.000 de oameni, poliţişti, jandarmi, angajaţi ai Poliţiei de Frontieră, penitenciarului, dar şi luptări din trupele speciale.

La funeralii a luat parte și Ioan Buda, șeful Poliției Române.

Potrivit Opinia Timișoarei, Mitropolitul Banatului nu și-a putut stăpâni lacrimile, avându-l alături pe unul dintre copiii polițistului. IPS Ioan a spus că îi roagă pe polițiști „să-i ducă celui care l-a împușcat o fotografie de la înmormântare pentru ca acesta să vadă că nu a ucis doar un om, ci a rănit sute, chiar mii de oameni”.

În vârstă de 43 de ani, polițistul Cristian Amariei, de la Postul de Poliție Recaș, a fost împușcat mortal, în misiune, de Marcel Ionel Lepa, un bărbat de 47 de ani, din orașul Lugoj, care fusese dat în urmărire internațională pentru tâlhărie.

sursă foto: Opinia Timișoarei


Citește și:

O româncă „vândută” de regimul Ceaușescu cu 10.000 de dolari în Venezuela preferă să rămână în cea mai periculoasă țară din lume decât să revină în România! Povestea fabuloasă a profesoarei de violoncel din Caracas, născută în București

 
 

Urmărește-ne pe Google News