UPDATE. 17.40: Poliţistul din Iași care a fost depistat cu COVID-19 ar fi mers în nu mai puțin de trei cluburi la finalul săptămânii trecute, relatează Ziarul de Iași. Surse din apropierea anchetei epidemiologice au declarat pentru sursa citată că cei de la DSP au identificat 200 de contacţi ai bărbatului infectat cu coronavirus.
Reprezentanții DSP Iași spun că acesta, la momentul respectiv, nu avea nici un motiv să fie îngrijorat: fusese la un eveniment legat de munca sa în Varșovia, Polonia, care nu se afla pe nici o listă a Ministerului Sănătății ca zonă care să prezinte risc, astfel încât s-a întors în Iași fără a intra în autoizolare.
Lucian Indrei, directorul DSP Iași, spune că bărbatul a mers în mai multe locuri, dar că acela este unul dintre cele mai aglomerate, și că a început deja ancheta epidemiologică extinsă. Nu este însă cazul să fie închis clubul, a explicat directorul, fiindcă virusul ”nu rezistă mai multe de 3-4 ore pe suprafețe”.
„Bărbatul a aflat la două ore după ce s-a prezentat luni la muncă de faptul că la manifestarea profesională la care a participat a intrat în contact cu o persoană care a fost diagnosticată cu noul coronavirus. Și-a anunțat șefii, a intrat în autoizolare, a fost testat, iar în cursul zilei de ieri rezultatele au fost pozitive. Atunci am aflat programul său și am mers să identificăm toate persoanele cu care a intrat în contact. Trebuie să ținem cont de faptul că bărbatul nu știa la momentul respectiv nici măcar faptul că ar putea avea motive de îngrijorare generale cu privire la coronavirus”, a precizat Lucian Indrei.
Până acum, la Iași sunt patru persoane internate cu COVID 19, 39 sunt în carantină și 690 sunt izolate la domiciliu.
Citește ultimele informații despre cazurile de coronavirus din Romania si coronavirus in Bucuresti