Pentru că era în timpul liber, polițistul Lucian Coznean a fost convins de fiica sa să meargă, duminică, la ștrandul din Sfântul Gheorghe. Subcomisarul a început să facă sărituri în bazinul adânc de aproape doi metri și jumătate când au auzit strigăte de ajutor de pe mal.
Lucian Coznean a povestit că a văzut, la câțiva metri de el, în colțul bazinului, un bărbat care era în pericol.
„Pur și simplu nu-ți dădeai seama că se îneacă. Mai ales că era la margine. Nu striga. Nu făcea nimic. (…) Doar din mișcările valurilor făcute de alți oameni se mai mișca și el. Începea să se ducă spre fundul bazinului și atunci cu vreo câțiva băieți aflați în zonă l-am tras afară. Cu salvamarul de acolo, l-am resuscitat, i-am acordat primul ajutor ambulanța”, a declarat, pentru Libertatea, subcomisarul Lucian Coznean, care a salvat un bărbat de la înec.
Polițistul crede că bărbatul, în vârstă de 46 de ani, pe care l-a salvat de la moarte, a avut mare noroc. După ce a fost stabilitată, victima le-a povestit salvatorilor că a fost la un pas de a se îneca pentru că ar fi consumat băuturi alcoolice.
„Consumase alcool și cum era foarte cald. Nu cred că nu știa să înoate. În bazinul mare, apa fiind mai rece, adâncimea fiind de doi metri și jumătate, cred că a făcut stop”, a precizat polițistul.
Despre gestul său au aflat superiorii săi din Inspectoratul General Poliție. Deși a fost lăudat de colegii săi polițiști și de întreaga comunitate, Lucian Coznean spune că nu se așteaptă să primească vreo recompensă.
„Nu mă aștept la nimic. Pur și simplu mă bucur că l-am putut ajuta pe om și că am fost acolo ca să-l pot salva. Cred că orice om și că orice cetățean cu un pic de simț civic nu cred că l-ar fi lăsat să moară acolo”, a mărturisit subcomisarul Lucian Coznean
Subcomisarul Lucian Coznean are 39 de ani, este căsătorit, are doi copii şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna din anul 2010.
Citește și: VIDEO EXCLUSIV | Scandal în teatru. Dată afară de la Odeon, Dorina Lazăr reacționeză: „Următorul meu loc de muncă va fi la cimitir”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro