Sentința judecătorilor din Timișoara vine la doi ani de la comiterea faptelor și este definitivă. În noaptea de 7 martie polițistul Nelu Eduard Ismana a intrat în tură în jurul orei 22.00 alături de un coleg, iar echipajul a fost trimis să patruleze pe raza Secţiei 1 de Poliţie Timişoara.
La scurt timp după miezul nopții polițistul Ismana a tras pe dreapta mașina condusă de omul de afaceri sirian Ghazal Hamwi Wadah.
În urma verificărilor, agentul a constatat că inspecţia tehnică periodică a expirat și i-a transmis omului de afaceri că urmează să îi fie ridicate plăcuţele şi să îi fie reţinut talonul, informează ziarul Adevărul.
Afaceristul a încercat să-i mituiască pe cei doi agenți pentru a scăpa de sentință, însă a fost refuzat în primă fază.
În momentul în care cei doi agenți s-au îndreptat către autospecială să întocmească procesul verbal, agentul Ismana a început să dea înapoi. Acesta i-a spus colegului său că sirianul „cunoaşte foarte mulţi poliţişti şi că, în atare situaţie, ar fi mai bine să-i întocmească un proces-verbal de contravenţie în care să ateste împrejurări necorespunzătoare adevărului”, se mai arată în sentință, potrivit sursei citate.
Însă cel de-al doilea polițist i-a scris imediat șefului său.
„Prima dată am văzut hârtia şi după i-a dat-o cocoloş. El nu cred că ştie că am văzut”, i-a scris agentul superiorului său.
„Eşti sigur că ai văzut asta?”, îl întreabă şeful pe agent. „Şefu, tremur de frică. Credeţi că mă joc cu asta sau vă deranjam? Şi acum e suspicios cu cine vorbesc, ce vorbesc”, a venit răspunsul acestuia.
Agentul care a asistat la întreaga scenă l-a denunțat pe colegul său, iar şefa Serviciului Judeţean Anticorupţie şi un procuror de la Parchetul Tribunalului Timiş au pus la cale flagrantul delict.
Sub pretextul că o maşină a fost spartă, cei coi poliţişti au fost chemaţi în parcarea unui supermarket Kaufland.
Acolo, poliţistul suspect de luare de mită a fost percheziţionat, dar nu s-au găsit banii asupra sa. Însă când a fost percheziționat la secție, colegii săi au găsit 100 de euro ascunși în ciorap, însă a negat că ar fi primit mită de la omul de afaceri.
„La ora intrării în serviciu, după ce l-am apostrofat pe fostul coleg, întrucât a doua zi era 8 martie, l-am întrebat ce o să-i cumpere viitoarei soţii, iar el mi-a spus că nimic, iar eu i-am spus că am 100 de euro la ciorap, dimineaţă când ies din serviciu o să cumpăr 3 buchete de flori şi 3 parfumuri pentru soacră, soţie şi fiică. Am o nebunie a mea de a ascunde banii în şosetă, în pantofi, în buzunare ascunse, nebunie pe care am căpătat-o la prima căsătorie, din cauza fostei mele soţii când mi-a luat toţi banii din casă şi a mers să se distreze cu amantul, fapt care a dus inevitabil la divorţul nostru”, a fost explicaţia agentului Ismana.
De asemenea și omul de afaceri sirian a negat că a dat mită pentru a se alege cu o sancțiune mai blândă.
În urma procesului, Nelu Eduard Ismana a primit o pedeapsă de trei ani cu suspendare, iar omul de afaceri sirian Ghazal Hamwi Wadah a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro