Zilele trecute, Gabriel Oprea a anunţat că Ministerul de Interne avea un avion pregătit şi fondurile necesare pentru transportarea poliţistului la o clinică din străinătate, dar starea de sănătate a acestuia nu a permis plecarea.
La începutul lunii august, în cursul unei nopţi, un polițist de la Rutieră a fost accidentat grav de un șofer care nu a respectat semnalele regulamentare de oprire, în cadrul unei acțiuni organizate de Brigada Rutieră a Capitalei.
Omul de afaceri turc Abdullah Atas nu a respectat semnalele regulamentare de oprire ale polițistului și l-a acroșat cu mașina, după care l-a purtat pe capotă 400 de metri, până agentul a căzut pe partea carosabilă. Șoferul, care consumase alcool, și-a continuat deplasarea aproximativ 3 km până în comuna Pipera, unde a lovit un gard.
 
 
 
 
 
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News