Polițistul Marian Godină a inițiat o campanie umanitară pe Facebook pentru a veni în sprijinul localnicilor din comunele măturate de șuvoaie, în urma ploilor torențiale.

„Te plictisești în casă pe vremea asta urâtă? 
De fiecare dată când donezi ai teama că banii nu vor ajunge acolo unde e nevoie de ei? 
Noi (eu, soția mea și tatăl ei) vrem să mergem într-o comună greu încercată în urma inundațiilor din județul Brașov și să ducem alimente și apă celor care au nevoie.
Dacă vrei să ni te alături, hai să ne întâlnim cu toții undeva, să mergem la un magazin să cumpărăm ce trebuie și să facem un drum până la acei oameni care au mare nevoie de noi”, a scris Marian Godină, pe Facebook.

Godină a transmis live pe Facebook din localitatea brașoveană ale cărei ulițe au fost inundate în urma ploilor torențiale din ultimele zile.

Peste 50.000 de oameni au vizionat imaginile și au apreciat gestul făcut de polițistul din Brașov. În schimb, alți români au criticat autorităților deoarece nu au luat măsuri pentru a preveni producerea unor astfel de inundații.

Zeci de locuinţe din şapte localităţi au fost inundate, în judeţul Braşov. Viitura a fost atât de puternică încât un pod peste calea ferată s-a prăbușit.


Citește și VIDEO / ”Punctele morţii” din România: barierele pentru calea ferată, “opţionale” pentru CFR


 


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.