• Pentru că „nu au identificat indicii de săvârşire a unei infracţiuni flagrante în derulare”, Pistol și colegii lui nu au intrat noaptea în curte, deși aceea era casa de unde sunase Alexandra!
  • Până acum, Pistol era cunoscut ca polițistul care vorbise 20 de minute cu Alexandra, nu de pe 112, ci de pe un telefon personal.
  • Noi date puse cap la cap de Libertatea arată ce rol a avut Constantin Pistol în operațiunea de salvare a Alexandrei.
  • În plus, nimeni n-a știut că, în 2012, traficanții îl socoteau pe PISTOL, așa cum e subliniat el în stenograme de către procurorii DIICOT, drept un complice al lor!

Polițistul Constantin Pistol este șeful biroului de Investigații Criminale al Poliției din Caracal. În această calitate, el a avut o pondere esențială în operațiunea de căutare a Alexandrei, conform faptelor consemnate în documente oficiale.

Ultimele clipe de viața Alexandrei
Alexandra Măceșanu, victima lui Gheorghe Dincă

1. Pistol a fost informat de dimineață că Alexandra Măceșanu a dispărut

După Mirea, șeful Poliției Caracal, Pistol este al doilea polițist din Caracal sunat de colegii din Dobrosloveni, arată raportul MAI.

Polițiștii din Dobrosloveni înregistraseră cu 12 ore întârziere sesizarea părinților Alexandrei cu privire la dispariția fetei de 15 ani. Alexandra a dispărut pe 24 iulie, iar evenimentul a fost înregistrat abia pe 25 dimineața la Postul de Poliție Dobrosloveni.

Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor
Recomandări
Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor

În cursul zilei de 25.07.2019, la ora 10.54, șeful Postului de Poliție Dobrosloveni a luat legătura telefonic cu comisarul Pistol T. Constantin /șef Birou Investigații Criminale, căreia i-a solicitat sprijin cu privire la acest aspect.

Raportul MAI:

2. Pistol a fost ultimul om dintre autorități care a vorbit cu Alexandra la telefon

După ce Alexandra a sunat de trei ori la 112, polițiștii au apelat-o și de pe telefoanele personale. Citate din același raport al MAI:

“La ora 11.29, apelanta a fost din nou sunată de pe telefonul agentului de poliție N.F., ocazie cu care comisarul Pistol Constantin a încercat să obțină informații legate de locația în care se află”.

Deci nu de pe telefonul lui Pistol, ci de pe unul al colegului său N.F. a fost sunată Alexandra, iar Pistol a luat telefonul, așa rezultă.

Ceea ce urmează nu a fost înregistrat, iar ce i-a spus Alexandra lui Pistol aflăm exclusiv din raportul, deocamdată secret, pe care însuși Pistol l-a făcut și în care a povestit conversația cu adolescenta.

“Cea în cauză a răspuns că gardul este din metal de culoare roșie și nu poate ieși din încăperea respectivă întrucât este legată și afară sunt câini lupi. Conform raportului polițistului, în acest timp, pe fundal, se auzea lătrat de câini, iar fata a afirmat că nu mai poate vorbi întrucât a revenit bărbatul”.

Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse
Recomandări
Cum se vor împărți ministerele în noul Guvern între PSD-PNL-UDMR, după ce USR a fost exclus de la negocieri – Surse

Acesta este momentul ultimei legături dintre Alexandra și autoritățile responsabile de salvarea ei.

Singura relatare despre informațiile furnizate timp de 20 de minute de fata răpită îi aparține lui Constantin Pistol.

3. Pistol este singurul care spune că Alexandra i-a indicat nu cartierul Bold, ci Protoșeni

În raportul MAI este notat că Pistol a raportat că Alexandra a indicat un alt cartier decât indicase cu puține minute înainte la 112.

La 112, Alexandra spusese de mai multe ori că ea crede că răpitorul a dus-o în cartierul Bold, fără a putea fi, bineînțeles, sigură. A fost singurul nume de cartier rostit de fata răpită, care insista să spună că nu știe exact unde este.

Am trecut pe lângă dig, dar acum cred că sunt în Bold, că altundeva nu putea să fie…

Alexandra la 112:

Constantin Pistol spune că lui Alexandra i-a zis despre cartierul Protoșeni.

Din discuție, cea în cauză a precizat că s-ar afla în cartierul Protoșeni din Caracal și că a fost violată de un bărbat

Raportul MAI, citând raportul polițistului Pistol:
LIVETEXT Zeci de răniți și cel puțin doi morți în Germania, după ce o mașină a intrat într-un grup de oameni la un târg de Crăciun. Cine este autorul atentatului I VIDEO
Recomandări
LIVETEXT Zeci de răniți și cel puțin doi morți în Germania, după ce o mașină a intrat într-un grup de oameni la un târg de Crăciun. Cine este autorul atentatului I VIDEO

4. Lui Pistol i-au raportat polițiștii din subordine că Alexandra le-a indicat adresa unui cadastrist, dar pista a fost abandonată!

La 112, Alexandra spune că a găsit o carte de vizită și le dă adresa, sperând că e chiar a răpitorului. Polițiștii merg acolo, găsesc adresa unui om care întocmea acte de cadastru, nu e clar dacă vorbesc cu el, cert e că raportează totul șefului lor, comisarul Constantin Pistol, conform raportului MAI.

“Întrucât a existat o neconcordanță între adresa indicată de victimă și cea unde se afla aceasta, agenții de poliție sus-menționați au revenit la Poliția Municipiului Caracal și au raportat evenimentul șefului Biroului Investigații Criminale, comisar de poliție Pistol Constantin”.

Din raportul MAI rezultă că această pistă a fost abandonată.

5. Pistol a condus echipa care a fost noaptea să vadă casa lui Dincă și s-au întors fără să intre

Un alt raport oficial, prezentat public de Alexandru Cumpănașu și atribuit, pe surse, Parchetului General, arată că, după ce au fost siguri că locul de unde a sunat Alexandra este casa lui Gheorghe Dincă, polițiștii s-au deplasat noaptea la locuință.

În raportul oficial se scrie că polițiștii s-au dus la casa lui Dincă, în fața curții, și, pentru că n-au văzut nici o mișcare, au spus că nu se petrece nici o infracțiune!

“Întrucît lucrătorii de poliţie, ce au verificat locuinţa numitului Dincă Gheorghe, nu au identificat indicii de săvârşire a unei infracţiuni flagrante în derulare, au prezentat speţa procurorului Popescu Cristian Ovidiu şi prim-procurorului Zăvoianu Cătălin Alexandru din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, procurorului Vasilescu Liviu din cadrul DIICOT – ST Craiova, precum şi conducerii Poliţiei Municipiului Caracal şi reprezentanţilor IPJ OLT, care, de comun acord, au decis ca percheziţia domiciliară să fie realizată potrivit procedurii prev. de art.159 alin. 3 CPPÎ începând cu ora 6.00”.

Ieri dimineață, după ce Libertatea a dezvăluit că numele PISTOL apare în stenograme DIICOT în dosarul de trafic de minore din 2012, o sursă judiciară a confirmat că polițistul Pistol a fost în acea noapte în verificare la locuința lui Dincă.

Polițistul Pistol a fost în acea noapte în verificare la locuința lui Dincă

Sursă judiciară:

El a condus echipa de 5-6 oameni care, la 1 noaptea, a considerat că, deși fata sunase la 112 spunând că e răpită, lovită și violată, atâta vreme cât nu văd un semn al infracțiunii, nu au de ce să intre în curte și în casă!

Pistol a revenit la sediul Poliției, iar alți polițiști, trei echipaje de câte doi oameni, au rămas în zonă până dimineață.

6. Secvența din stenograme în care un bărbat numit (sau poreclit) PISTOL e pomenit de traficanți ca un complice al lor

Bogdan Daniel Marinel, zis și Cocoș, șeful rețelei de trafic de fete din Caracal din 2012, a fost sunat pe 5 aprilie 2012 de unul dintre locotenenții săi.

Bogdan Daniel Marinel: Da.
Bărbat: Băi, nene, băi! O omor pe I., bă!

BDM: De ce?
B: Știi ce vorbește?

BDM: Eh?
B: Știi ce vroia să ne facă?

BDM: Ăh?
B: Să ne bage la domnul polițai.

***

BDM – Că a fost forțată?
Bărbat – Că a fost bătută și până la urmă cică i-a zis ăla PISTOL să o lase moartă că nu-i merge și că are.

BDM – Că?
Bărbat 1 – Că i-a zis PISTOL să nu mai bage vrăjeli că are din astea și că să o lase moartă știi, i-a zis lui E.
BDM – Aha.

“Eu am cercetat o mulţime de cazuri cu fete şi am aplicat legea”, spune Constantin Pistol și neagă că i-ar fi ajutat vreodată pe traficanții de minori.

Un coleg de-al polițistului Pistol: “Știau că sunt ascultați și au vrut să-l discrediteze!”

Miercuri, Constantin Pistol a spus că singura variantă care explică prezența numelui său în stenograme este aceea că traficanții se laudă că au la mână polițiști, ca să se dea mari sau ca să se păcălească unii pe alții.

Polițistul Pistol a condus echipa care a verificat noaptea casa lui Dincă, dar n-a intrat! Traficanții din Caracal interceptați de DIICOT descriu faptele unui anume PISTOL, complicele lor!
Constantin Pistol, în 2011

Joi, unul dintre colegii săi din Poliția Caracal a venit cu altă variantă: “Pistol a avut o contribuție mare la destructurarea clanurilor. Cei din banda Cocoș știau că sunt ascultați și au vrut să-l discrediteze!”.

Pistol și încă câțiva polițiști s-au luptat mereu cu bandele din Caracal. Cei de la Crimă Organizată din Slatina știau foarte bine care a fost contribuția sa în acest dosar și nu puteau să-l suspecteze de nimic.

Polițist din Caracal:

Polițistul a mai spus că “au fost situații în care părinții fetelor traficate au venit și i-au pupat mâna lui Pistol în birou, pentru că ei știau foarte bine cine le-a apărat pe fete”.

DIICOT nu comentează

Prin purtătorul de cuvânt Mihaela Porime, DIICOT a declarat la emisiunea “Adriana Nedelea la FIX”:

“A fost întocmit rechizitoriu, DIICOT a sesizat instanța competentă, iar probele obținute anterior emiterii rechizitoriului au fost coroborate, apreciindu-se participația fiecărei persoane la săvârșirea faptelor și fiind excluse orice alte variante apărute pe parcursul anchetei. Orice alte comentarii într-un dosar în care s-a pronunțat o hotărâre definitivă sunt inoportune”.

Practic, DIICOT refuză să comenteze concret acest caz.

VIDEO – Subiectul a fost dezbătut în emisiunea „Adriana Nedelea LA FIX”, alături de jurnalista Libertatea Alexandra Nistoroiu

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI