A trecut aproape o săptămână de la atacul brutal căruia i-a căzut victimă agentul șef adjunct Dan Ciprian Sfichi. Luptătorul SAS a trecut printr-o serie de operații, în urma cărora medicii au încercat să ”repare” ceea ce a făcut interlopul. Eforturile echipei de chirurgi par să dea primele rezultate.

Luptătorul și-a strâns de mână soția

Ultimele informații care vin dinspre spitalul din Iași, acolo unde se află internat polițistul spun că luptătorul pare să răspundă la stimuli. Chiar și doctorii par impresionați de dorința de a trăi a tânărului pe care-l așteaptă acasă două fetițe. Surse medicale spun că Dan Ciprian Sfichi chiar și-a strâns de mână soția și i-a apucat pe medici de brațe. ”Nu a deschis ochii, dar pare să audă tot ce e în jurul lui. Oricum, starea polițistului rămâne în continuare critică”, au declarat pentru Libertatea colegii luptătorului.

Polițistul nu a purtat cască de protecție

Agentul de poliţie a fost rănit în timpul unor descinderi realizate de Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava în mai multe locuințe din Rădăuți ale unor persoane suspectate de trafic de droguri de risc și de mare risc. Oficialii din cadrul IGPR au precizat că agentul şef adjunct de poliţie Dan Ciprian Sfichi a suferit răni grave deoarece nu a purtat cască de protecție, deși o avea în dotare. Cel care l-a rănit grav este Alexandru Huțuleac, un bărbat care a mai fost arestat și în 2016 pentru trafic de droguri. Individul a fost arestat.

CITEȘTE ȘI:

28 de ani de la revoluție. Ce ar trebui să știe tinerii despre viața în comunism

Urmărește-ne pe Google News