Marinela Voivozeanu este proaspăt inginer agricol și, de câteva luni, ocupă funcția de manager la Biblioteca județeană din Călărași. Ea este și președintă a organizației locale de femei PSD, iar de marți, 4 aprilie, ar trebui să se prezinte la noul loc de muncă pentru care a fost desemnată de Ministerul Economiei – administrator al Șantierului Naval 2 Mai – Mangalia.

„N-am ştiut nimic. Nici nu m-a întrebat cineva. Numirea era deja făcută când am aflat. Eu nu ştiu ce înseamnă activitatea şantierului naval şi de asta am spus că este posibil nici să nu dau curs acestei propuneri”, declară Marinela Voivozeanu într-un interviu pentru Libertatea.

Cum a ajuns să fie desemnată în conducerea unei societăți comerciale de o asemenea anvergură, peste 1.300 de angajați specializați în construcția de nave de mare tonaj, fără niciun fel de experiență în domeniu?

INTERVIU. Șefa de organizație PSD, numită în conducerea Șantierului Naval 2 Mai, spune că nu a întrebat-o nimeni înainte să fie pusă în funcție: „Eu nu ştiu ce înseamnă activitatea şantierului naval”
Șantierului Naval 2 Mai – Mangalia

Lidera organizației județene de femei PSD Călărași recunoaște că nu știe. Spune că liderul filialei a mers la București cu niște CV-uri „pentru a ne promova”, apoi a aflat de la cineva că s-a publicat ordinul de numire.

Luată prin surprindere: „Mă gândeam că poate e ceva pe educaţie”

Și nu mică i-a fost supriza, spune Marinela Voivozeanu. 

„Apăruse acel ordin de ministru N-am ştiut. Mă gândeam că poate e ceva pe educaţie, pe cultură. Eu sunt şi directoarea bibliotecii de la Călăraşi şi facem acţiuni frumoase şi cu copiii. 

N-am ştiut nimic! N-am vrut eu să ajung la Şantierul Naval. Departe de mine lucrul ăsta!

Marinela Voivozeanu:

Șantierul Naval 2 Mai are ca acţionar majoritar statul român prin Ministerul Economiei.

Ordinul poartă semnătura ministrului PSD al Economiei, Florin Spătaru. Libertatea i-a solicitat un punct de vedere încă de sâmbătă. Fără succes până la această oră.

INTERVIU. Șefa de organizație PSD, numită în conducerea Șantierului Naval 2 Mai, spune că nu a întrebat-o nimeni înainte să fie pusă în funcție: „Eu nu ştiu ce înseamnă activitatea şantierului naval”
Ministrul Economiei, Florin Spataru. Foto: Hepta
PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF
Recomandări
PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF

Ziarul a cerut un punct de vedere şi din partea preşedintelui PSD Călăraşi, Vasile Iliuţă. „Sunt într-o călătorie în Italia, într-o şedinţă, vă rog să reveniţi mâine“, a declarat duminică Iliuță.

Iată interviul integral acordat de Marinela Voivozeanu pentru Libertatea:

„Cine m-a selectat acolo nu ştiu”

Libertatea: Cum aţi ajuns să fiţi numită la conducerea Şantierului Naval 2 Mai?
Marinela Voivozeanu: Preşedintele organizației județene (Vasile Iliuţă, președintele PSD Călărași – n.r.) a mers cu mai multe CV-uri la Bucureşti pentru a ne promova. Eu n-am ştiut că ajung acolo. Nici dumnealui n-a spus: „Marinela trebuie să ajungă într-un anume consiliu de administraţie”. Doar s-au dat nişte CV-uri. 

Cine m-a selectat acolo nu ştiu. Şi nici nu e problema mea cine m-a selectat la şantier. Criteriile sunt ale ministerului, pentru că există un ordin de ministru. Nu ştiu dacă mă voi duce, pentru că, deocamdată, nu le-am dat niciun răspuns domnilor. Probabil că nu mă voi duce…

„Nimeni nu m-a sunat să-mi ceară un punct de vedere”

– Marţi ar fi prima zi de muncă…
Da, chiar am vorbit cu doamna secretar de acolo, m-a rugat să nu mă răzgândesc şi să merg. Dar e vorba de funcţia de administrator provizoriu. Nu am dat concurs pe aşa ceva, nu ştiu dacă voi rămâne acolo, nu ştiu nici dacă mă voi duce. 

Prostia liberală nu schimbă datele „fenomenului Georgescu”. Ciucă, Rareș Bogdan nu sunt deranjați de forțele polițienești ale binelui?
Recomandări
Prostia liberală nu schimbă datele „fenomenului Georgescu”. Ciucă, Rareș Bogdan nu sunt deranjați de forțele polițienești ale binelui?

E prea mult pentru mine acest linşaj mediatic – şi nimeni nu m-a sunat să-mi ceară un punct de vedere. Încă o dată spun, nu mă disculp. Eu ştiu ce sunt şi cum sunt..

„Dumnealui a plecat cu nişte CV-uri la Bucureşti”

– Dar cum adică s-au dat nişte CV-uri la Bucureşti?
Dar nu sunt singura! Nu numai Călăraşiul face aşa. Toate organizaţiile din ţară propun oameni din teritoriu pentru a fi promovaţi în consilii de administraţie sau unde se poate: ministru-secretar de stat, secretar de stat etc. Deci, dumnealui (Vasile Iliuţă, n.r.) a plecat cu nişte CV-uri la Bucureşti. Nu doar cu al meu. Şi după aceea am fost selectată…

– Deci nu ştiaţi de numirea asta?
Eu ştiam că CV-ul meu a plecat către Bucureşti. Şi, încă o dată, nu e doar CV-ul meu, ci şi al altor colegi de aici, din Călăraşi. Şi nu se întâmplă doar în Călăraşi această promovare a tinerilor sau a oamenilor care sunt angrenaţi în munca de partid. Ci peste tot în ţară! 

Acum, că m-au selectat pentru Şantierul Naval, nimeni n-a ştiut aşa ceva. Nici nu m-a întrebat cineva. Numirea era deja făcută când am aflat.

– Deci dumneavoastră nu ştiaţi unde aţi putea fi numită?
Nu ştia nici dumnealui, nu ştiam nici eu. Deci, doar a plecat cu CV-ul acolo. Dacă eu am întrunit anumite criterii, nu ştiu. Pentru că nu noi am selectat aşa ceva. Am fost selectaţi de Bucureşti. Pe mine m-a sunat cineva şi mi-a spus: „Uite ce-a apărut!”. 

Apăruse acel ordin de ministru (ordinul de numire semnat de ministrul Economiei, Florin Spătaru, n.r.). N-am ştiut. Mă gândeam că poate e ceva pe educaţie, pe cultură. Eu sunt şi directoarea bibliotecii de la Călăraşi şi facem acţiuni frumoase şi cu copiii. M-am gândit că pe zona asta m-aş plia pe ceva la Bucureşti, să pot să-mi aduc şi eu aportul cu ce ştiu. 

N-am ştiut nimic! N-am vrut eu să ajung la Şantierul Naval. Departe de mine lucrul ăsta! Nimeni n-a ştiut.

„Eu nu ştiu ce înseamnă activitatea şantierului naval”

– În ordinul de ministru scrie că sunteți inginer agricol. Când aţi finalizat studiile?
Anul trecut. Dar, din cauza unor probleme, nu am putut merge şi pentru a-mi efectua studiile…

– Vreți să spuneți că ați studiat la fără frecvență?
Da. Am fost la Călăraşi, la filiala USAMV (Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară) de aici. Am tot mers aşa aproape şase ani… cu tot felul de probleme. Şi tot am amânat această licenţă.

– Deci dumneavoastră nu aveţi nicio legătură profesională cu activitatea şantierului de la 2 Mai…

Dacă mă duc către o funcţie în care sunt promovată de către colegii mei de partid, înseamnă că şi trebuie să performez acolo. Or, eu nu ştiu ce înseamnă activitatea şantierului naval şi de asta am spus că este posibil nici să nu dau curs acestei propuneri.

Ce scrie în CV-ul Marinelei Voivozeanu

Pe site-ul Șantierului Naval 2 Mai-Mangalia a fost publicat CV-ul Marinelei Voivozeanu, care , la 24 martie, a fost desemnată administrator provizoriu, în urma şedinţei Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor Şantierului Naval 2 Mai SA.

Are 46 de ani și o îndelungată carieră de ziarist în presa din Călărași. În 2014 devine secretar la organizația județeană PSD Călărași.

Din 2015, face în paralel Facultatea de Management și Inginerie Agricultură. Obține diploma de inginer în 2022.

Începând cu 2017 a activat în cadrul Consiliului Județean Călărași.

Între 2021 și 2022 a fost directorul de cabinet al președintelui Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuţă, care este și liderul organizației locale a PSD.

La finalul anului trecut a devenit manager la Biblioteca Județeană Călărași, funcție pe care o deține și în prezent.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (19)

Nexus   •   04.04.2023, 11:37

Mizerie cu M.........marca inregistarata PSD(partdidulsalvatidetinutii)se aplic asi la altii fara suparare.

DoruSDD   •   04.04.2023, 00:06

Aceasta este mostenirea pe care ne-a lasat-o comunismul. Au ingropat destinul a milioane de oameni si multe generatii. Comunismul este in inima celor care ne conduc. Acestia preiau ideile comuniste si le transmit mai departe celor care urmeaza sa vina la putere si tot asa. Cand oare vom scapa de tot calvarul comunist? Cand vom putea sa ajungem sa fim cinstiti si buni? Eu fac parte din generatiile de dupa 89, dar am trait comunismul si il traiesc astazi la fel ca parintii mei. Nu duc lipsa de blugi si portocale, dar duc lipsa de educatie, lipsa de civilizatie, lipsa de posibilitati de dezvoltare...lipsuri si iar lipsuri. Din ce cauza? Din cauza acestor scursuri de comunisti care tot renasc. Comunismul a ajuns o patima, un stil de viata pe care nu il simt cei care sunt sub influenta ei. Ce ne facem?

fany   •   03.04.2023, 15:41

Faceți foarte bine, doamnă ca vă gândiți să refuzați acest post. Cu bună știință v-au numit acolo, tocmai pentru că nu aveți legătură cu domeniul respectiv. Se pregătește probabil un "tun" și dv. erați marioneta perfectă. Să nu acceptați în ruptul capului stimată doamnă dacă nu vreți să-i țineți de urăt Elenei Udrea la Tărgșor...

Vezi toate comentariile (19)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Observatornews.ro
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI