Kievul a acuzat Moscova că a repetat la Izium, un oraș din regiunea Harkov, situat foarte aproape de frontiera cu Rusia, comiterea unor crime de război. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski,  a declarat că la Izium a fost repetat scenariul de la Bucha. Au fost găsite gropi comune, iar unii ucraineni ar fi fost „împușcați doar pentru amuzament”. Pe lângă gropi comune, la Izium au mai fost descoperite camere de tortură înființate de ruși în subsolul poligonului de tragere al unei secții de poliție.

Experții criminaliști ucraineni sapă și exhumează rămășițele dintr-un mormânt nemarcat într-o groapă comună din Izium. Foto: Profimedia

Rușii din regiunea Belgorod vor afla adevărul despre crimele comise de statul lor

Politologul ucrainean Yevhen Mahda, directorul Institutului de Politică Mondială de la Kiev,  a declarat pentru Libertatea că, spre deosebire de masacrul de la Bucha, descoperirea atrocităților de la Izium va avea consecințe directe asupra regimului lui Putin, asupra ideologiei „lumii ruse” și a percepțiilor rușilor privind războiul din Ucraina.

Politologul ucrainean Yevhen Mahda

„Orașul Izium este foarte aproape de frontiera rusă. Ocupanții ruși nu s-au gândit deloc la faptul că zvonurile despre atrocitățile comise pot să ajungă ușor din gură în gură la locuitorii regiunii ruse Belgorod. Ei sunt mai mult decât siguri în eficiența propriului sistem de propagandă”, menționează analistul politic ucrainean, precizând că Kremlinului îi va fi tot mai greu să ascundă de cetățenii ruși adevărul despre situația din Ucraina.

Yevhen Mahda consideră că descoperirea gropilor comune de la Izium și din alte localități din estul Ucrainei sunt o dovadă a urii Rusiei față de ucraineni, iar „această ură a devenit o politică de stat a Federației Ruse”.

Izium – un oraș ruinat și pustiu

Societatea ucraineană a întâmpinat cu o bucurie enormă știrea despre contraofensiva ucraineană din regiunea Harkov. Orașul Izium este ca o poartă de intrare în regiunea Donețk, de aceea localitatea a fost bombardată intens de la începutul invaziei.

„Acum orașul se compune în proporție de trei sferturi din ruine. Au mai rămas acolo maximum 20% dintre locuitori. După eliberarea orașului au fost găsite gropi comune, cu peste 400 de cadavre”, subliniază analistul, adăugând că fiecare publicație care va scrie adevărul despre crimele de război ale armatei ruse pe teritoriul Ucrainei riscă să fie atacată cibernetic de către specialiștii de la Moscova.

Izium, din regiunea Harkov, după eliberarea de sub ocupanții ruși, Ucraina – 15 septembrie 2022. Foto: Profimedia

Uciși de „lumea rusă”

Directorul Institutului de Politică Mondială de la Kiev susține că ucrainenii de la Izium au fost uciși de „lumea rusă”. „Trebuie să ne amintim de cuvintele lui Vladimir Putin despre operațiunea specială militară care nu va fi un act de ocupație. La Izium și în alte orașe din Ucraina care au fost ocupate de militarii ruși, scenariul evenimentelor putea fi altul, însă s-a sfârșit de fiecare dată cu ucideri în masă”, arată politologul.

Mahda consideră că trebuie creat un tribunal internațional, după modelul celui înființat de ONU în cazul celui de-Al Doilea Război Mondial, care să judece criminalii de război.

Autoritățile ucrainene lucrează la exhumarea, documentarea și investigarea a aproximativ 400 de cadavre care au fost îngropate într-o groapă comună în timpul ocupației ruse a orașului. 17 septembrie 2022. Izium, Ucraina. Foto: Profimedia

Kremlinul înțelege că „lumea rusă” se clatină și va lua măsuri

Eliberarea orașului Izium și aflarea adevărului despre crimele comise de militarii ruși apropie sfârșitul „lumii ruse”. Kremlinul înțelege acest lucru și va lua măsuri, încercând să manipuleze opinia publică cu ajutorul presei de propagandă și a diplomaților săi, care vor susține că masacrul este o invenție. 

Concepția „lumii ruse” creată ca o alternativă la „Occidentul în putrefacție” și  ca un simbol de rezistență în fața „expansiunii americane” ar putea să falimenteze la un moment dat. „În ultima jumătate de an, fiecare a avut posibilitatea să se convingă că Rusia aduce doar moarte vecinilor săi și reprezintă un mare pericol pentru omenire”, a declarat politologul ucrainean pentru Libertatea.

Foto: Profimedia

 
 

Urmărește-ne pe Google News