Autoritățile din Polonia cred că nu toți acești refugiați se află în prezent pe teritoriul său. Maciek Duszczyk, prorectorul pentru cercetare de la Universitatea din Varșovia, estimează că aproximativ un milion de refugiați au rămas în Polonia, iar restul au plecat deja în alte țări.

Duminică, 13 martie, un număr de 82.100 de ucraineni au trecut granița în Polonia, a anunțat Poliția de Frontieră pe Twitter, în condițiile în care, cu o zi înainte, 79.800 de refugiați intraseră în țară. Începând de luni, de la ora 6.00 GMT, alți 18.400 de oameni au trecut deja frontiera dintre cele două țări.

În cele două săptămâni și jumătate de la izbucnirea războiului, milioane de refugiați ucraineni au fost nevoiți să-și abandoneze casele, în timp ce brutala invazie rusă a țării lor continuă, notează CNN.

Numărul de persoane aflate în mișcare constituie „criza de refugiați din Europa cu cea mai rapidă creștere din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace”, potrivit Înaltului Comisar al Agenției ONU pentru Refugiați (UNHCR), Filippo Grandi.

În timp ce mulți rezidenți din părțile centrale și de est ale Ucrainei s-au mutat în regiunile de vest sau în alte zone aflate departe de linia frontului, aproape 2,7 milioane de ucraineni și-au părăsit deja țara în urma invaziei Rusiei declanșate pe 24 februarie, arată cele mai recente estimări ale Agenției Națiunilor Unite pentru refugiați, date publicității duminică, potrivit Reuters.

Majoritatea celor care fug din Ucraina sunt femei și copii. Bărbații ucraineni cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani nu au voie să plece din țară, după ce guvernul național a instaurat legea marțială.

În afară de Polonia, țările aflate în vestul și sudul Ucrainei au acceptat, de asemenea, un număr mare de refugiați. De la debutul ostilităților, peste 245.000 de ucraineni au intrat în Ungaria, în timp ce peste 195.000 au fugit în Slovacia, potrivit datelor UNHCR de vineri.

Peste 328.000 de refugiați ucraineni au ajuns în Republica Moldova, a anunțat ministrul de externe al țării, Nicu Popescu.

În România au fugit peste 173.000 de ucraineni, mai arătau datele de vineri ale UNHCR.

În toată Europa, țări precum Germania, Austria, Croația, Estonia, Grecia, Irlanda, Italia, Lituania, Țările de Jos, Portugalia și Suedia au anunțat, fiecare, sosirea a mii de ucraineni pe teritoriile lor.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina.

 
 

Urmărește-ne pe Google News