”Pandemia continuă să se dezvolte şi nu există niciun indiciu că încetineşte”, a afirmat ministrul într-o conferinţă de presă.

De asemenea, el a anunţat că restricţiile care sunt în vigoare acum în patru din cele 16 regiuni ale Poloniei vor fi extinse la nivelul întregii ţări.

Astfel, în intervalul 20 martie – 9 aprilie, vor fi închise hotelurile, instituţiile de cultură, pârtiile de schi, piscinele şi alte facilităţi sportive recreative. Mall-urile vor fi și ele închise parțial.

”Le cerem angajatorilor să permită munca de la domiciliu cât mai mult posibil”, a mai spus ministrul.

Totodată, copiii cu vârste între 7 şi 9 ani vor învăța online pentru următoarele trei săptămâni, a precizat Niedzielski.

Ministrul sănătății a avertizat că Polonia ar putea înregistra peste 30.000 de cazuri noi zilnice de infectare săptămâna viitoare dacă actuala tendinţa va continua.

Potrivit datelor comunicate de ministerul său, miercuri au fost raportate 25.052 de cazuri noi, cel mai ridicat bilanţ zilnic consemnat în 2021. De la începutul pandemiei și până acum, Polonia a înregistrat 1.956.974 de infectări cu noul coronavirus, potrivit Worldometers.

Foto: Epa

Urmărește-ne pe Google News