Astfel, Polonia a depășit România la numărul de cazuri noi de COVID-19. Autoritățile din țara noastră, au anunțat, miercuri, că 2.958 de persoane au fost infectate cu coronavirus în ultimele 24 de ore.
În intervalul menţionat, în Polonia, au fost înregistrate 75 de decese cauzate de infectarea cu noul coronavirus.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Wojciech Andrusiewicz, a avertizat într-o conferinţă de presă, că este de aşteptat un număr semnificativ de decese în următoarele zile.
Andrusiewicz a anunţat că este probabil ca autorităţile să crească numărul zonelor galbene sau roşii, unde există restricţii anticoronavirus, cum ar fi purtarea măştii în locuri publice.
În prezent, 51 de zone din Polonia sunt clasificate ca fiind galbene sau roşii, dar începând de sâmbătă numărul acestora ar putea să depăşească 100, ceea ce înseamnă că aproximativ o treime din suprafaţa ţării ar fi vizată de restricţii suplimentare.
Capitala Varşovia ar urma să fie declarată zonă galbenă începând de sâmbătă, a spus Andrusiewicz.
Polonia a anunţat marţi ”toleranţă zero” pentru cei care încalcă restricţiile impuse pentru a limita răspândirea pandemiei de COVID-19, cu reguli mai dure şi mai stricte. Această ţară a înregistrat până acum 107.319 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi 2.792 de decese.
Foto: EPA