Întâlnirile în spaţiul public vor fi limitate la maximum cinci persoane, în timp ce restaurantele, barurile şi cafenelele trebuie să se închidă pentru două săptămâni, cu excepţia celor de la care se poate achiziţiona ”la pachet” sau care livrează la domiciliu.

Mai mult, toţi elevii de la clasa a treia în sus vor trece la cursuri online, scrie The Associated Press.

Noile restricţii vin în contextul în care Polonia înregistrează o creştere accelerată a cazurilor de infectare cu noul coronavirus. Polonia a înregistrat astăzi 13.362 de cazuri noi şi 153 de decese cauzate de Covid-19, în cea mai neagră zi de la începutul pandemiei. Aproape trei cincimi din totalul de 228.318 cazuri înregistrate în Polonia au apărut în luna octombrie.

Stadionul naţional din Varşovia va deveni spital de campanie şi alte facilităţi de acest fel vor fi amenajate în ţară.

Jumătate din Polonia, în special marile oraşe şi împrejurimile lor, se află deja de sâmbătă în ”zona roşie”, unde populaţia este obligată să poarte mască în spaţiile publice.

Vorbind la o conferinţă de presă online, premierul Morawiecki le-a cerut ”tuturor celor care pot lucra de la distanţă să o facă” începând de săptămâna viitoare.

De asemenea, premierul le-a cerut persoanele în vârstă de peste 70 de ani să rămână acasă şi a anunţat crearea unui ”Corp de sprijin pentru seniori”, format din voluntari care vor ajuta vârstnicii cu aprovizionarea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News