Pe burtiera unui post tv, un text scurt, “Benzina, tot mai ieftină”, îi anunţa pe şoferi că benzinarii, generoşi, au scăzut preţul cu câţiva bănuţi. Eroare. Benzina nu-i “tot mai ieftină”, ci rămâne tot nejustificat de scumpă. Pe la sfârşitul lui iulie, costul barilului de ţiţei sărise pe la 140 de dolari. Lucrurile s-au schimbat dramatic între timp. A izbucnit criza mondială financiară şi apoi cea economică. OPEC şi alţi exportatori de petrol au suferit consecinţele unor cereri tot mai reduse, fiind nevoite să-şi diminueze pretenţiile, iar preţul barilului scăzând constant până la un nivel incredibil astă vară: 60 de dolari. Probabil, nu va rămâne aici, brokerii anticipând stabilizarea lui, în următoarele luni, pe la 70-90 $. Premise, aşadar, ca şi preţul la pompe să scadă semnificativ, iar benzinarii, după ce au strâns cu polonicul profituri uriaşe, să-şi tempereze lăcomia. Nu se întâmplă aşa. Reducerile de preţuri, cu linguriţa, când şi când câţiva bani, nu au nimic comun cu evoluţiile ţiţeiului la marile burse. Pe seama consumatorilor, se înregistrează profituri uriaşe. Petrom a înregistrat pe primele nouă luni ale anului, o cifră de afaceri cu 50% mai mare decât anul trecut şi venituri cu 62% mai mari. De la sine înţeles că nici cealaltă mare companie, Rompetrol, nu lucrează în pagubă. Ceea ce surprinde, însă, este indiferenţa statului faţă de aceste practici.

A invoca mereu şi mereu economia de piaţă şi principiul cererii şi ofertei, corelat cu neintervenţia Guvernului, e un pretext. În ţări cu veche economie de piaţă, atunci când se sare calul profitului, pe seama clienţilor, guvernanţii uzează de mijloace fiscale, cum ar fi supraimpozitarea profiturilor exagerate, care astfel se întorc, dincolo de voia comercianţilor, la populaţie. N-am auzit să se procedeze aşa şi-n România. Deşi se tot ţipă că Trezoreria-i goală.

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News