UPDATE: Ministrul Mediului, Costel Alexe, a declarat că poluarea din Bucureşti a avut un cumul de factori, printre care arderi necontrolate de vegetaţie, incendiul de la Gara de Nord, precum şi arderile operatorilor economici. Costel Alexe a anunţat că toţi operatorii care au puncte de ardere vor fi controlaţi. Ministrul Mediului a anunţat că a solicitat demisia Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului Bucureşti.

Pentru poluarea cu PM2,5, un praf foarte fin amestecat cu diverse substanțe, s-au înregistrat depășiri cu 900-1000% peste limitele maxim admise, datele fiind colectate și de senzorii oficiali din rețeaua națională, integrați în platforma airly.eu, iar pentru PM10, particule mai mari de praf, s-au înregistrat depășiri de aproape 800%. Și platforma aerlive.ro a înregistrat depășiri spectaculoase, scrie sursa citată.

Libertatea a scris pe larg despre cum ajung deşeurile foarte toxice în gropile de gunoi din jurul Bucureştiului.

Jurnalistul Vlad Petreanu spune că senzorii din București arată acum valori de peste 120 micrograme/metru cub la PM 2.5 (peste 190, chiar în centru), iar valoarea limită legală este 20 micrograme/metru cub.

Mai mulţi bucureşteni reclamă aerul poluat din Bucureşti. „Peisaj postapocaliptic în Militari. Și nu e ceață, tati. E un fum. Abia poți respira”, spune Alina Tonigaru, a cărei postare s-a viralizat în această dimineaţă.

„Otrava in aer. La 4.30- 05.00 dimineata nu e trafic, dar in zona Ion Mihalache nu se poate respira. Cand se trezesc si autoritatile, as vrea o explicatie. Dar zic sa renuntati la bancul cu ceata, vantul, curentii de aer. Sunt bucurestenca. Nu a fost niciodata asa. Niciodata. Nu suntem idioti. Ati importat gunoi si il ardeti odata cu plamanii nostri? Si ai vostri?”, a scris pe Facebook jurnalista Elena Vijulie.

Duminică noapte, senzorul airly.eu din Pantelimon a înregistrat o depășire de peste 1000% pentru poluarea cu PM2,5. Duminică noapte, senzorul din rețeaua națională amplasat pe Șoseaua Mihai Bravu, integrat în platforma airly.eu, a înregistrat depășiri de aproape 600% pentru poluarea cu PM10

Luni dimineață, la ora 7.00, toți senzorii din rețeaua airly.eu din București arătau depășiri. Luni dimineață, la ora 6.00, senzorul din rețeaua națională amplasat la Lacul Morii, integrat în platforma airly.eu, a înregistrat depășiri de aproape 1000% pentru poluarea cu PM2,5.

Despre particulele PM10 și PM2,5

Particulele în suspensie reprezintă un amestec complex de particule foarte mici și picături de lichid.

  • PM 2.5: 25 ug/m3 – valoarea-țintă anuală, 20 ug/m3 – valoarea limită anuală care trebuie atinsă până la 1 ianuarie 2020.
  • PM 10, valori limită: 50 ug/m3 – valoarea limită zilnică pentru protecția sănătăţii umane; 40 ug/m3 – valoarea limită anuală pentru protecția sănătăţii umane.

Surse naturale: erupții vulcanice, eroziunea rocilor, furtuni de nisip și dispersia polenului. Surse antropice: activitatea industrială, sistemul de încălzire a populației, centralele termoelectrice. Traficul rutier contribuie la poluarea cu pulberi produsă de pneurile mașinilor atât la oprirea acestora cât și datorită arderilor incomplete.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News