ComenteazăDe şase zile legate, pompierii români stau în prima linie a luptei cu incendiile din Grecia. Operaţiunile, de asemenea, multiplică nu doar riscurile, ci și efortul logistic. După zile şi nopţi de vegheat şi schimbat ture, feţele oamenilor prinşi în lupta cu flăcările sunt ca nişte caiete de teme pline de ştersături, de cenuşă şi de transpiraţie.
„Pe asemenea căldură, oboseşti şi dacă stai în picioare”, cum spunea un pompier din Sălaj.
Odihna este iepurească, „stăm tot timpul în alertă, să nu izbucnească din nou”. Pentru că pompierii eleni folosesc alt tip de prindere a furtunului la hidrant, românii s-au adaptat şi au modificat capetele tulumbelor. Îşi împărtăşesc inovaţia de la o autospecială la alta şi îşi împart sticlele cu apă, adresându-se ceremonios unul altuia, „colegu, e rece!”.
Apa rece a apărut ca motto în fiecare reportaj de aici, pentru că ea este moneda curentă și universală. Apa nu doar împotriva focului. Apa ca modalitate simplă de supraviețuire.
Picături de ploaie în Evia
La parbrizul autospecialelor, sunt plăcuţele cu denumirile detaşamentelor. Când ajungi la capătul pământului, unde ard şi pietrele, în loc de „Lăsaţi orice speranţă”, scrie cu litere mari Ciolpani şi Bujoreni.
Miercuri s-au strâns norii peste Insula Evia şi au căzut câteva picături de ploaie. În tabăra din Prokopi, pompierilor români li s-au alăturat 25 de pompieri din Republica Moldova, cu 4 autospeciale. E bună şi o unire mai mică, la nivel de cisterne şi tulumbe.
Veghea continuă, dar localnicii au prins deja încredere şi pozează de la mesele teraselor elicopterele şi avioanele care mătură cerul.
În nordul insulei, la o oră şi jumătate de mers cu maşina, în Pefki, Avgares, Galatsuna, sate înşirate în labirintul de pe pe culmile cândva împădurite, acum carbonizate, stau de pază pompierii sloveni, slovaci, polonezi şi sârbi.
În plus, din toate colţurile Greciei au venit, tot în nordul grav afectat de foc al Eviei, zeci de voluntari, tineri, în general, gata să ajute şi ei, cu extinctoarele. „Voluntarii se odihnesc acum, nu mai sunt focare periculoase. Îi chemăm pe teren doar dacă e criză”, explică un pompier grec, cu ochii după norii subţiaţi de vânt.
În zona unde patrulează românii, situaţia s-a calmat, la fel şi canicula. Greul pare să fi trecut şi lumea respiră din nou, deşi aerul e încă îmbibat cu fulgi de cenuşă.
„Nu ne mai lăudaţi, suntem oameni”
Când nu sunt în tură, pompierii români se strecoară pe străduţele din Prokopi, în plimbare. Au rucsacuri în spate, şorturi şi şlapi, ca nişte turişti obişnuiţi. Fără tunicile matlasate, fără cizmele cu talpă de fier, se camuflează fără probleme printre ceilalţi trecători. Din când în când, catastrofele îi extrag din mulţime şi ni-i arată pe aceşti oameni care sar în foc pentru semenii lor şi chiar şi pentru capra vecinului mai îndepărtat din Grecia.
Pe oriunde mergi acum, pe Insula Evia, când aud România, oamenilor li se luminează privirea. Te întreabă dacă ai nevoie de ceva, apă, cafea, mâncare, cazare. Mai că te iau în braţe.
Cu riscul de a-l predispune la filosofii amare pe Rege, aici, în colţul acesta de lume, la peste 1.700 de metri altitudine, nu mai e nevoie să spui Hagi sau Nadia, ca să te identifici. E suficient să spui numele ţării tale. E meritul pompierilor noştri. „Suntem oameni, greşim şi noi, nu ne mai lăudaţi, ne facem datoria”, spune un pompier din detaşamentul prahovean.
Laşitatea are mai multe chipuri decât curajul şi, fiind copleşitoare numeric, devine mai frecvent subiect de presă. Când însă curajul îşi arată chipul, datoria presei e să-l arate, aşa cum e, fardat cu fum şi muiat de nesomn.