Focul a fost intensificat de vânturi puternice şi temperaturi în creştere şi s-a apropiat de suburbiile capitalei Canberra. Pompierii au lansat spumă anti-incediu din elicoptere pentru a crea o linie defensivă la 2,5 kilometri de oraş.
Linia a fost stabilită la marginea unui munte, la sud de oraş, au anunţat autorităţile, care vor relua zborurile duminică.
Până acum, pompierii au reuşit să salveze toate structurile din Teritoriul Capitalei Australiene (ACT), o zonă de 2.300 de kilometri pătraţi care include Canberra şi câţiva sateliţi.
„A fost o zi bună de luptat cu flăcările pentru noi, în ceea ce priveşte protejarea obiectivelor noastre culturale şi infrastructurii critice”, a spus comisarul pentru agenţia de servicii de urgenţă din ACT, Georgeina Whelan, citată de Reuters.
„Intenţia noastră în seara aceasta este efecutăm operaţiuni de ardere controlată pentru a consolida acea linie de apărare”, a spus ea, referindu-se la metodele prin care incendiile de vegetaţie sunt stise prin incendierea controlată a surselor de extindere a focului.
În dimineaţa zilei de sâmbătă existau temeri că incendiul va ajunge la suburbiile sudice ale Canberrei, ameninţând casele şi vieţile oamenilor, aşa cum s-a întâmplat în 2003, când aproape 500 de locuinţe au fost distruse şi 4 oameni au murit.
Cerul din jurul autostrăzii Monaro din ACT au devenit roşiatice sâmbătă, când un incendiu necontrolat a luat amploare, afectând peste 50.000 de hectare.
O mare şosea a fost închisă, iar autorităţile au avertizat locuitorii că este prea târziu pentru o evacuare, însă condiţiile s-au ameliorat în timpul zilei.
Incendiile de până acum au ucis 33 de oameni şi aproximativ 1 miliard de animale, începând cu luna septembrie. Circa 2.500 de case au fost distruse şi peste 11,7 milioane de hectare au ars.