Una dintre intervenții a constat în ridicarea unui brad căzut pe DN 1, aproape de o pasarelă, la Timișul de Jos. La fața locului s-a deplasat un echipaj cu o autospecială de intervenție pentru a elibera carosabilul.
De asemenea, pe strada Băilor din Brașov, o schelă a fost
doborâtă și a căzut peste două autoturisme.
Pe DN 1A, la ieșirea din Brădet spre Cheia, doi copaci au
căzut pe șosea, iar un altul a fost doborât de vânt pe strada Uranus din
Brașov.
S-a intervenit și în zona sensului giratoriu din fața gării din Brașov, unde a existat riscul ca un panou publicitar să cadă.
”Am intervenit pentru stabilizarea panoului, cu o autospecială de intervenție și o autoscară. S-a acționat și pentru îndepărtarea unei porțiuni de tablă de pe un bloc de 10 etaje de pe strada Hărmanului, iar de pe un bloc de Bulevardul 13 Decembrie nr. 113 a zburat o parte din izolația termic”, a explicat maior Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt al ISU Brașov.
În Brașov, cazuri
de copaci căzuți s-au înregistrat și pe străzile Cometei, Independenței, Aleea
Constructorilor, dar și în curtea Școlii Profesionale Germane Kronstadt.
Spre prânz, traficul feroviar a fost afectat, la ieșirea dinspre Predeal spre Azuga, unde un copac a căzut pe calea ferată și a rupt firul de tensiune, circulația desfășurându-se pe celălalt fir.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!