Românii au observat incendiul în timp ce se întorceau din zona Vilia, acolo unde au participat la prima lor misiune de când au ajuns, sâmbătă, în Grecia.
Potrivit IGSU, este vorba despre ”un incendiu de pădure de mare amploare”, care ”a afectat o suprafață semnificativă, fiind cuprinse de flăcări mai multe locuințe”.
Pompierii români intervin cu opt autospeciale de stingere, patru cisterne cu apă, un container multirisc, o drona și cu autoturisme de teren.
Potrivit publicației elene Greek Reporter, un nou incendiu major a izbucnit în Vilia, din regiunea Attica, la vest de Atena, unde pompierii reușiseră să controleze focarul. În cursul zilei de luni, puțin după ora locală 13:00, autorutățile au ordonat evacuarea satelor Vilia și Profitis Ιlias, aflate la aproximativ 50 km de Atena.
”A început o nouă luptă majoră”, a declarat guvernatorul regional Giorgos Patoulis, potrivit sursei citate.
În același timp, situația se agravează în insula Evia, a doua ca mărime din Grecia, unde flăcările au cuprins zone din sud, după ce la începutul lunii august, incendiile au devastat partea de nord a insulei.
142 de pompieri români au plecat la sfârșitul săptămânii trecute în Grecia pentru a participa la misiunile de stingere a incendiilor, la doar câteva zile după ce alți 108 pompieri din România au revenit din Republica Elenă, unde plecaseră pe 6 august.
Foto: IGSU