”Îi rog pe foștii mei colegi din PSD Tulcea , Constanța, Giurgiu, Mehedinți și din alte județe să șteargă repede această mizerie care a fost postată de la Sediul Central al PSD pe conturile organizațiilor locale”, a scris Ponta.

Potrivit fostului premier, ”aceste materiale mincinoase, manipulatoare și absolut mizerabile sunt gândite și postate direct de la Sediul Central din K10 de un personaj dubios adus de Liviu Dragnea de la Neamț”.

„Numele lui este George Harabagiu, nu poate fi numit “sobolan” că nu trebuie jigniți șobolanii și ascultă doar de “Dom Presedinte!”, mai mai spune Victor Ponta.

El arată că, ”pentru aceste minciuni oribile despre Simona Halep vor fi înjurați și sancționați pe nedrept membrii PSD”. ”Dragnea și Firea sunt trecători dar partidul rămane. Membrii trebuie să apere imaginea partidului, nu a unor lideri trecători”, mai spune el.

Aparatul politic al partidului de guvernământ s-a pus în mișcare și a încercat să denatureze realitatea evenimentelor petrecute pe „Arena Națională”, unde Gabriela Firea, primarul orașului București, a fost huiduită la scenă deschisă fiindcă a vrut să fructifice „electoral” acest moment deosebit.

Mai multe pagini de Facebook ale PSD din diverse județe postează imagini prin care încearcă să denatureze adevărul și să susțină că marea campioană a fost cea fluierată!

”Alertați organizațiile și grupurile de diseminare din județe”, ”Maximizați impactul postării”, ”Distribuți în grupuri”

Pe Internet circulă și mesajele lui George Harabagiu, către organizațiile județene ale PSD.

”Alertați organizațiile și grupurile de diseminare din județe”, ”maximizați impactul postării” și ”distribuți în grupuri”, sunt îndemnele acestuia către cei din teritoriu.

Potrivit G4media, George Norocel Harabagiu a fost ziarist la diferite publicații și televiziuni din Neamț. În timpul guvernării PDL, el a fost omul de casă al baronului Gheorghe Ștefan, zis Pinalti. El a condus și televiziunea acestuia, Giga TV, ajungând să dea declarații la DNA în dosarul de corupție privitor la acordarea licenței acestui post.

După ce Pinalti a fost condamnat, Harabagiu s-a mutat în curtea liderului PSD Neamț, Ionel Arsene, zis și ”Șosetuță”. Harabagiu a realizat emisiuni la o televiziune controlată de Arsene. Odată cu apropierea tot mai mare dintre Arsene și Liviu Dragnea, George Harabagiu a fost transferat la București, unde a primit un post de coordonator al campaniilor online ale PSD.

Citește și: O va demite Klaus Iohannis pe Kovesi? Ce spune psihologul Libertatea despre variantele pe care președintele le are la dispoziție

Urmărește-ne pe Google News