Întrebat dacă Liviu Dragnea o să o susţină pe Lia Olguţa Vasilescu pentru conducerea Ministerului Dezvoltării, Ponta a spus: „Exact cum i-a susţinut pe Marian Neacşu, pe Valeriu Zgonea, pe Stănescu, îi susţine până îi susţine de tot”.
„Orice om care are mai mult de un neuron şi care are un centimetru pătrat de obraz este o ameninţare pentru domnul Dragnea. (…) Ministerul Dezvoltării este peştera lui Ali Baba, acolo sunt toate bogăţiile domnului Dragnea şi modul în care şi-a construit alături de Tel Drum şi puterea politică, modul în care îi atrage pe baronii locali, pe primari. Dumneavoastră, dacă aţi fi Ali Baba, cum este domnul Dragnea, aţi vrea să daţi cheile de la peşteră cuiva? Probabil că nu”, a afirmat Ponta la Palatul Parlamentului.
În ceea ce îl priveşte pe Ilan Laufer, cel care a fost nominalizat să ocupe portofoliul de la Ministerul Dezvoltării, dar a fost respins de preşedintele Klaus Iohannis, Ponta a arătat că acesta s-a lăsat manipulat de Codrin Ştefănescu, „un fost colaborator al lui Vadim Tudor”.
„În campania din 2014, eu, personal, şi PSD am greşit foarte tare – şi îmi pare rău pentru asta – discutând de etnia contracandidatului, de faptul că domnul Klaus Iohannis e etnic german. Am greşit foarte tare. Cred că mulţi oameni s-au enervat pe ceea ce am spus eu sau ce au spus cei din PSD şi s-au dus să voteze în turul 2 contra mea, tocmai pentru că românii, spun eu, voiau un preşedinte bun, competent, nu îi interesa etnia. Eu am învăţat din acea greşeală şi în general încerc să nu fac aceeaşi greşeală de două ori. Speram să fi învăţat şi PSD-ul, dar ceea ce s-a întâmplat ieri a fost mult mai rău. Ilan Laufer mi-a creat mereu impresia unui om civilizat, decent, deştept. Faptul că ieri s-a lăsat manipulat de un fost colaborator al lui Vadim Tudor, care i-a scris textul şi a vorbit în numele unui fost colaborator al lui Băsescu, de la sediul PSD, este o mare greşeală pentru el şi un monstru pe care nu trebuie să-l lăsăm să fie reînviat în societatea românească”, a menţionat Ponta.
Social-democraţii au făcut planuri, după refuzul preşedintelui Klaus Iohannis de a-i numi pe Lia Olguţa Vasilescu şi Ilan Laufer în Guvernul Dăncilă 2. Lia Olguţa Vasilescu a rămas fără portofoliu în Guvern, după ce şeful statului i-a semnat revocarea din funcţia de ministru al Muncii dar nu a semnat şi numirea ei la Transporturi. O variantă luată în calcul de PSD a fost, inițial, numirea senatorului Dragoş Benea la Transporturi, însă social-democrații au optat pentru Mircea Drăghici, în timp ce Lia Olguţa Vasilescu a fost propusă la Ministerul Dezvoltării Regionale, în locul lui Paul Stănescu.
Conducerea PSD urmează să valideze propunerile miercuri, într-o şedinţă a Comitetului Executiv Naţional.
Citeşte şi: „Coincidenţa„ din subteran | În ziua anunţului privind greva generală, Metrorex trebuia să evacueze spaţiile comerciale controlate de sindicat