Toate persoanele implicate în acest dosar au fost chemate la curtea supremă în 6 noiembrie. Instanța urmează să examineze toate excepțiile depuse de părțile implicate, iar apoi vor decide dacă încep judecarea pe fond a dosarului.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție l-au trimis în judecată luna trecută pe Victor Ponta, acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, spălarea banilor, informează digi24.ro.
Alături de el va fi judecat Dan Şova, acuzat de trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul, fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), evaziune fiscală în formă continuată, spălare de bani.
În stare de libertate au mai fost trimişi în judecată Laurenţiu Ciurel, la data faptelor având calitatea de director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA (C.E.R), în sarcina căruia s-au reținut trei infracțiuni de abuz în serviciu, cu obținere de foloase necuvenite pentru altul, din care una în formă continuată, Dumitru Cristea, la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni (C.E.T), în sarcina căruia s-au reținut cinci infracțiuni de abuz în serviciu, cu obținere de foloase necuvenite pentru altul, din care una în formă continuată, Laurenţiu Graure, la data faptelor director economic al Complexului Energetic Turceni (C.E.T), în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro