”Ai obrazul la fel de gros precum era și a lui Băsescu ! Nu știu cum se simte Daciana, în mijlocul colegilor, care merg la Bruxelles !!!!?”, i-a scris un internaut la comentariile postării în care anunța noul proiect politic ProRomânia.

Replica lui Ponta a venit imediat, tot printr-un comentariu: ”Se simte extraordinar pentru că este singura care nu a fost umilită să semneze scrisori “de apreciere” pentru Dăncilă / și singura care nu semnează ca niște orbi comunicatele mizerabile pe care le scriu consilierii lui Dragnea la Kiseleff/ sș singura care spune și public ceea ce gândesc toți dar nu au curaj !!! Deci e fff bine”.

Un alt internaut l-a întrebat pe Victor Ponta ”cum a putut să lase un om toxic să urce în varful partidului”.

”Am crezut prea mult în ideea “unității Partidului” și in principiul de a-i ține pe toți înăuntru ( indiferent dacă sunt buni sau rai)! Cred că am învățat ceva important în acești 3 ani de “desert politic” și nu o să repet greșelile anterioare!”, a răspuns Ponta.

Recent, europarlamentarul PSD Daciana Sârbu a criticat dur Guvernul Dăncilă, pentru lipsa proiectelor privind risipa alimentară și obezitatea infantilă.

Aceasta a dat ca exemplu mai multe legi adoptate la nivel european, privind obligația supermarketurilor, în Franța, de a nu arunca alimentele neexpirate, și ”taxa pe zahăr” din Marea Britanie.

”De ce la noi inițiativele politice ale liderilor importanți au legătură cu adversarii politici reali sau imaginari, cu obsesii și vendete personale, dar aproape niciodată cu subiecte importante?”, spune Daciana Sârbu, soția fostului premier Victor Ponta, în atacul la adresa fostei sale colege de la Bruxelles, Viorica Dăncilă.

Săptămâna trecută, mai mulți deputați social-democrați au decis să plece din grupul parlamentar și să treacă în tabără lui Victor Ponta.

”O atitudine de șobolan a doi foști premieri ai partidului”, acuză Liviu Dragnea, arătând voalat înspre Victor Ponta și Mihai Tudose. Mișcarea are ca scop crearea unui nou grup parlamentar ProRomânia, partidul fondat de Victor Ponta și fostul lider ALDE, Daniel Constantin.

Președintele PSD a criticat demersul lui Victor Ponta de a strânge social-democrați de partea sa, acuzându-l de ”o atitudine de șobolan”. Și nu doar pe el, ci și pe un alt fost premier.

“Nu vor reuşi (să ia oameni din PSD -n.r.), este vorba de o atitudine de şobolan a doi foşti premieri ai partidului. Dar, ca orice şobolan, rod puţin, până la urmă nu se dărâmă casa de la un şobolan sau doi şobolani. Majoritatea este stabilă, avem suficiente voturi, nici pe departe nu vor strânge voturi pentru a trece moţiunea de cenzură, dar eu vreau să punctez încă o dată. Miza finală nu este guvernarea, sunt dispuşi să sacriice orice, inclusiv stabilitatea României, pentru ca acele legi să nu fie aprobate “, a declarat, miercuri seară, Liviu Dragnea, la Antena 3.

Citește și: REPORTAJ: Oamenii care nu lasă tradiția și credința să piară: “Nu e greu să lucrezi cu copilul când îl apropii de Dumnezeu”/ VIDEO

 
 

Urmărește-ne pe Google News