Liviu Dragnea, preşedinte executiv al PSD, l-a înţepat pe Victor Ponta în legătură cu proiectul Roşia Montană. Dragnea a declarat că el va susţine proiectul inclusiv în Camera Deputaţilor întrucât nu are personalitate dublă. Victor Ponta declara în urmă cu câteva săptămâni că în calitate de deputat va vota împotriva proiectului Roşia Montană, deşi Guvernul său a aprobat proiectul de lege care dă undă verde exploatării aurului.
„Eu am avizat proiectul de lege şi nu am personalitate dublă, să vin în Parlament să votez împotrivă. Mi-am asumat acel aviz, pe datele actuale voi vota în Parlament fără niciun fel de ezitare”, a mărturisit Dragnea.
Viceprim-ministrul consideră că România are multe de câştigat din proiectul Roşia Montană chiar mai mult decât investitorul.
„În ceea ce priveşte câştigul statului român, din documentele prezentate, am înţeles că statul român câştigă mai mult decât investitorul: 3,5 mliliarde euro statul, 2,5 miliarde – investitorul”, a spus Dragnea. El a arătat că a fost interesat şi de protecţia mediului şi a arătat că, în ceea ce priveşte acest subiect, are convingerea că protecţia mediului va fi asigurată.
Dragnea a mai spus, în al treilea rând, că această investiţie poate contribui esenţial la dezvoltarea zonei, în condiţiile în care România nu este dezvoltată echilibrat.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pe Nicușor Dan îl știe toată lumea, însă stai să vezi cine este sora lui! O apariție discretă, cu o meserie la care nimeni nu se aștepta! Detalii din intimitate
Viva.ro
Pe Nicușor Dan îl știe toată lumea, însă stai să vezi cine este sora lui! O apariție discretă, cu o meserie la care nimeni nu se aștepta! Detalii din intimitate
Delia a zis, în sfârșit, cu cine votează în turul 2! “Vă rog frumos să nu mă așteptați cu o bâtă sau să mă așteptați la colț să mă scuipați”
Libertateapentrufemei.ro
Delia a zis, în sfârșit, cu cine votează în turul 2! “Vă rog frumos să nu mă așteptați cu o bâtă sau să mă așteptați la colț să mă scuipați”
Alegerea egoistă a Marii Britanii: De ce a spus „nu” Europei și „da” lui Trump
Adevarul.ro
Alegerea egoistă a Marii Britanii: De ce a spus „nu” Europei și „da” lui Trump
Surpriză în showbiz! Celebra actriță a devenit mamă de gemeni și a dezvăluit prima imagine cu aceștia: „Îmi ocupă complet mâinile și inima”
Elle.ro
Surpriză în showbiz! Celebra actriță a devenit mamă de gemeni și a dezvăluit prima imagine cu aceștia: „Îmi ocupă complet mâinile și inima”
Nadia Comăneci s-a filmat la piscină, într-un costum de baie din două piese, și a publicat clipul pe rețelele sociale. La 63 de ani, „Zeița de la Montreal” a făcut senzație în online cu apariția sa

Judecătoarea Georgeta Ciungan s-a sinucis cu 3 zile înainte de a da un verdict important
Observatornews.ro
Judecătoarea Georgeta Ciungan s-a sinucis cu 3 zile înainte de a da un verdict important
Horoscop 13 mai 2025. Balanțele au parte de o zi care vine cu provocări, dar acestea nu vor depăși nivelul cu care sunt obișnuite
HOROSCOP
Horoscop 13 mai 2025. Balanțele au parte de o zi care vine cu provocări, dar acestea nu vor depăși nivelul cu care sunt obișnuite

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI