Ca şi burgerii şi cârnaţii spanioli chorizo, şi mititeii autohtoni ar putea intra pe lista preparatelor tradiţionale protejate şi nicidecum să dispară de pe grătarele românilor, aşa cum ar fi vrut autorităţile europene. Reprezentanţii Guvernului vor face toate demersurile pentru includerea mititeilor în lista produselor tradiţionale, soluţie care s-a mai aplicat şi în alte ţări.
UE ne-ar fi interzis micii de la 1 iunie
Directiva europeană care a creat panică printre români prevedea, de la 1 iunie, interzicerea folosirii în compoziţia produselor de carne procesată a bicarbonatului de sodiu, pentru că este nociv pentru sănătate. Şi se ştie că acest aditiv alimentar este absolut esenţial în reţeta de preparare a micilor. Măsura urma să ne afecteze direct, mai ales că numai anul trecut românii au consumat aproape 22.000 tone de mititei.