”Au existat cetăţeni români care au aşteptat foarte mult şi care nu au putut vota. Este inacceptabil, mi-am cerut scuze, am plătit preţul politic pentru asta, e un preţ meritat. Până pe 2 noiembrie, nu a existat o discuţie despre asta, ci abia după primul tur şi s-au luat toate deciziile care se puteau lua în baza legii. Activitatea electorală s-a desfăşurat fără niciun fel de incidente, nu au apărut elemente de fraudă electorală. Vă rog să ţineţi cont de câteva date şi lucruri concrete pentru a sta la baza deciziei dumneavoastră. În baza evidenţiei, există doar 550.000 cetăţeni români care au domiciliul în străinătate. Este evident că numărul lor e mult mai mare, iar în 16 noiembrie au votat 10% dintre ei, aproximativ 3,8 milioane de români aflându-se în afara ţării. Pentru a asigura prezenţa lor la vot, trebuie să luaţi în considerare două elemente esenţiale: organizarea logistică, mai multe secţii de votare, dar atât timp cât nu avem o evidenţă clară, va avea o influenţă de aleatoriu. Ar trebui fie vot prin corespondenţă, fie vot electronic, ne permitem acum. Din punctul de vedere al Guvernului, un vot electronic care să asigure accesul tuturor cetăţenilor români din diaspora este soluţia tehnologică care poate fi susţinută. Dacă doar dorim să mărim numărul de secţii de votare, mereu vor fi probleme. Cerem diplomaţilor şi personalului MAE ceva ce nu e în atribuţiile lor. Vă rog să luaţi în considerare modificările legislative pentru a împuternici AEP cu toate pârghiile pentru a organiza votul în ţară şi în străinătate. Mulţumesc tuturor celor care au votat în diaspora, regret faptul că nu toţi au putut vota. Dar atrag atenţia că cei care au votat în diaspora nu au venit neapărat de dragul unor partide politice care vorbesc în numele diaspora. Cred că este de datoria celor reprezentaţi în Parlament să adopte aceste măsuri legislative. Sper să luaţi decizia cea mai bună”, a declarat premierul Victor Ponta.
La rândul său, liberalul LudovicOrban i-a cerut premierului demisia, acesta spunând că singurul vinovat pentru organizarea proastă a alegerilor este Guvernul, condus de Victor Ponta.
 

Urmărește-ne pe Google News